pr365.ro

Au trecut și cele trei săptămâni de internship. Internship intercalat cu job-ul și alte proiecte personale. Trei săptămâni aglomerate, trei săptămâni în care am sărit dintr-un tab într-altul, dintr-un document într-un alt fișier, de pe Twitter pe Facebook, cu escală prin Linkedin. Am făcut lucruri care mi-au plăcut mult, dar și lucruri care mi-au plăcut mai puțin.

Dacă ar fi să trag acum o linie, în fața căreia să se încoloneze lucrurile pe care le-am învățăt/descoperit de-a lungul acestor zile, ar merita să menționez că:

- Este greu, este foarte greu să lucrezi remote la un proiect – eu în Cotroceni, altcineva în Berceni, alți oameni în Cluj sau Timișoara. Este greu să contruiești o strategie de promovare într-o fereastră de chat, să oferi argumente în favoarea sau în defavoarea unui lucru, și până ce apuci să dai enter, constați că s-a trecut deja la un alt subiect. Ne-am luptat așadar cu delay-ul care apare în conversațiile online, cu net-ul care nu vroia să fie prezent tot timpul, și toate astea într-un timp foarte scurt.

-  Am realizat beneficiul existenței unor tipologii cât mai diferite de oameni într-o echipă. Este nevoie de oameni realiști, la fel cum este nevoie de oameni cu un grad foarte ridicat de entuziasm; de asemenea, este nevoie de oameni relaxați, de oameni stresați, de oameni grăbiți sau de oameni comunicativi.

-  Am învățat să accept și alte păreri decât ale mele, să las oamenii să își urmeze ideile, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.  Consider că astea sunt niște lucruri importante pentru un om ca mine, care în general preferă să facă lucrurile de unul singur.

In ceea ce privește tematica de anul acesta – PR-ul cultural – nu cred că vreo alta putea să mi se potrivească mai bine. Neoficial, fac PR cultural de ani de zile, recomandând prietenilor și cunoscuților mei fiecare carte bună pe care o citesc, fiecare muzeu interesant pe care îl vizitez sau fiecare artist deosebit pe care îl descopăr. Iar acum am făcut asta într-un cadru puțin mai oficial.

In final, sunt bucuroasă că mi s-a oferit șansa de a cunoaște lucruri și oameni noi, pe care cu siguranță îi voi păstra în lista de contacte și îi voi avea în vedere pentru pentru proiectele mele personale. Si nu cred că sunt singura care gândește așa.

“Felicitări! La treabă! ” Acesta a fost mesajul de întampinare la Internship 2.0! şi aşa au început următoarele trei săptămani… Timp în care mi-am primit şi eu o poreclă de la prieteni („internaută mică”)! Timp în care m-am trezit cu o oră mai devreme dimineaţa, ca să ajung la birou pană la şedinţă! Timp în care mi-am făcut mai multe conturi decat pot ţine minte!

DE CE m-am înscris la Internship 2.0? Fiindcă există o părere (cvasi generală) cum că toată lumea se pricepe la comunicare online. Toată lumea are măcar cont pe Twitter ori Facebook, so… ce poate fi complicat? Eu am vrut să înţeleg care-i treabă cu PR 2.0 (desigur, o simpla expresie, nu?), de ce unii au „şdemii” de prieteni şi like-uri, iar alţii n-au nici o discuţie deschisă în cadrul grupului… şi alte „de ce-uri existenţiale”. Dupa trei săptămani, cred că sunt pe-aproape de a afla secretul, dar (ca să-l citez pe şefu’ ) „rămane să o dovedesc”!

DE CE mi-a plăcut Internship 2.0? Fiindcă am redescoperit plăcerea de a comunica, nu de a vorbi. Am redescoperit ce înseamnă să asculţi (de fapt, să citesc bine fiecare rand şi comentariu). În comunicare se acordă multă importanţă comunicării non-verbale- gestică, mimica feţei, tonul vocii, privirea etc. Dar pentru 20 de oameni care lucrează împreuna pe tinychat sau în googledocs cu un deadline strans, comunicarea non-verbală e „science-fiction”! Aşa că am fost atenţi unii la alţii- ce spunem, cum ne argumentăm opiniile, ce ştim să facem, ce vrem….

Dar staţi să vă mai spun „DE CE mi-a plăcut Internship 2.0?” ….Pentru că am găsi prieteni cu idei despre povestitori, monstri sub pat, biciclete şi Shakespeare, prieteni cu întrebări existenţiale („……to be or not to be? “) sau cărora le place să citească şi să meargă la muzeu, prieteni care nu s-au decis („clasic sau modern?“, „filantropie sau afacere?”, „tradiţional versus web 2.0?” sau doar facebook?), dar şi prieteni care vor să fie luaţi la întrebări…Mă bucur că v-am cunoscut, că am lucrat împreună şi că cineva (cin’ să fie?)  ne-a adus împreună „să ne cunoaştem mai bine”.

„DE CE” este întrebarea preferată a copiilor, pe la varsta de 3-5 ani. În Internship 2.0 nu a avut importanţă dacă aleg Twitter, Facebook sau blogul, ci de ce o fac. Internship 2.0 mi-a adus aminte de această întrebare. Aici am descoperit că, dacă ştiu „de ce vreau/fac un anume lucru”, răspunsurile la întrebările „ce paşi urmez?” şi „cum?” vin de la sine.

DE CE nu mă pot despărţi de Internship 2.0? Fiindcă Internship 2.0 e atitudine- „Gandeşte! Ascultă! Comunică!”.