Articol

Reporter la ziarul AZI apoi la Tele 7abc, prezentator de ştiri şi redactor-şef la Antena 1, redactor-şef la Jurnalul Naţional şi director editorial al departamentului de ştiri din Antena 3, Vlad Petreanu este în prezent nu doar producător şi realizator la Antena 3, ci şi o voce apreciată în blogosferă”.

Activ pe Internet din mai 2007 (iniţial pe http://amardezi.blogspot.com/, migrând ulterior la http://www.petreanu.ro/), Petreanu abordează pe blogul său teme din cele mai variate, de la media sau politică până la fotbal, filme sau călătorii. Ce l-a determinat să aleagă jurnalul online, după aproape 20 de ani de presă clasică? Aflăm chiar de la el: „E plăcerea de a publica fără restricţii. Pentru un gazetar (deja) vechi, asta e o posibilitate fascinantă. Este, evident, vorba şi despre interacţiunea cu cititorii textelor pe care le public aici. În media tradiţională, această relaţie este mai degrabă una instituţională – aici putem conversa direct.”

Feedback-ul de la cititori este văzut ca principalul avantaj al bloggingului, comparativ cu jurnalismul tradiţional. Cititorii sunt „şefii”, cei care decid subiectele interesante, iar bloggerul are libertatea de a stabili conceptul editorial şi formatul, „o provocare pentru orice jurnalist”. Anumite principii de etică în comunicare trebuie, totuşi, respectate şi în blogosferă, susţine Vlad Petreanu într-un interviu derulat pe Twitter în cadrul proiectului Internship PR 2.0 :”libertatea de exprimare nu exclude etica, dimpotrivă. E diferenţa între libertate şi libertăţi. Libertăţi îşi iau mitocanii.”

Chiar dacă Asociaţia de Monitorizare a Presei (AMP) nu poate reglementa comunicarea pe bloguri, dezbaterea legată de codul deontologic pentru mediul virtual „este una justificată”, apreciază Petreanu. Sperăm să ne împărtăşească în curând şi 10 principii ale bloggingului, similare celor enunţate pentru breasla jurnalistică, în contextul în care este foarte probabil ca în următorii ani graniţele dintre bloggeri şi jurnalişti să se estompeze (după cum estimează Jeremy Wright), “întrucât vor fi toţi uniţi de acelaşi ideal: de a sluji adevărul”. Probabil o veste bună pentru bloggerii care se plâng adeseori că oamenii de PR nu îi tratează la fel ca pe jurnalişti; dar nici nu trebuie, nuanţează Vlad Petreanu: cea mai bună abordare este una „personalizată, indiferent de categoria socială”.

Însă până la momentul înfrăţirii supreme de-o parte şi de cealaltă a tastelor, avem cinci reguli de etică a bloggingului enunţate de acelaşi Jeremy Wright, prezent la conferinţa RoNew Media 3.0:

• scrii doar ce ştii că e adevărat;
• dacă ai dovezi online sau informaţii din surse online, pune linkuri;
• nu scrie ca şi când ai putea să corectezi mai târziu;
• identifică fiecare potenţial conflict de interese;
• dacă altcineva ar scrie mai bine informaţia decât tine, lasă-l pe el să o facă.

În online-ul românesc s-a încercat formularea acestui gen de bune practici de trei ani încoace – din păcate fără rezultate vizibile. Îndreptate mai mult spre „ce” decât spre „cum” să scrii, normele luate în discuţie de AMP vizează pentru moment evitarea atacurilor discriminatorii şi a prejudecăţilor legate de rasă, vârstă, sex, orientare sexuală, religie, etnie, dizabilitate, aspect fizic sau statut social. Pe scurt – corectitudinea politică. Noţiune devenită un-cool în ultima vreme şi ignorată suveran de mare parte a blogosferei româneşti – nu politeţea aduce trafic, ci limbajul agresiv şi conflictele virtuale, echivalentul pe web al scandalurilor din presa tabloidă. Şi-apoi, minciună sau adevăr – cui îi mai pasă, atâta timp cât e vorba de un subiect fierbinte?

„A sluji adevărul” nu este doar un motto nimerit pentru micul manual de conduită online ce întârzie să apară, ci şi una dintre „poruncile” codului de etică în relaţii publice citat de Andrei Chirica pe blogul său. Etica în PR înseamnă să comunici onest, responsabil, şi să acorzi prezumţia de inteligenţă jurnaliştilor cu care intri în contact. Un bun profesionist în relaţii publice ar trebui să se bazeze pe valoarea de ştire a comunicatului său, iar nu pe varii metode de “influenţare” a presei. Altminteri riscă să comită una din cele mai frecvente greşeli, semnalată de Vlad Petreanu, şi anume să confunde jurnaliştii cu “transmiţători de mesaj fără capacitate de analiză proprie”.

(sursa foto)

Comenteaza (1)

Despre autor

Imi place sa invat in permanenta lucruri noi. Sa gandesc liber si sa ma exprim la fel. Sa ascult si sa comunic.

Alte articole scrise de Adela Marcov