Articol
Până în urmă cu doi ani, contactul meu cu activităţile de PR se rezuma la platforma de Intranet a firmei unde lucram şi la câteva elemente de comunicare internă – noutăţi despre campanile de CSR şi activităţi de sponsorizare sau redefinirea misiunii şi viziunii companiei în urma unui proces complex de reorganizare.
Odată cu schimbarea jobului, însă, mi-am îmbogăţit mult perspectiva asupra relaţiilor publice. Am întâlnit oameni care gândesc strategii eficiente de comunicare şi promovare a unor branduri, oameni care cred în mesajul pe care îl transmit, care tratează corect toate categoriile de public, fie că e vorba de cel intern sau de cel extern companiei. Oameni care ştiu cum se organizează un eveniment şi cum trebuie targetat publicul ţintă, care scriu bine şi vorbesc la fel, care înţeleg că “mediul este mesajul” şi se adaptează în consecinţă. Oameni care au realizat că “PR” înseamnă mai mult decât „Press Release”. Şi am înţeles treptat că relaţiile publice nu sunt jobul acela glamorous din prejudecăţile colective, împărţit între birouri fancy, evenimente mondene şi socializare cu jurnaliştii, ci presupune muncă multă, deadline-uri strânse, strategie şi inspiraţie.
Am întâlnit, însă, prea puţini manageri care să înţeleagă că un PR bine realizat poate aduce beneficii importante de imagine, notorietate şi fidelizare a consumatorilor. Conform unui studiu bazat pe raportul Best Global Brands al Interbrand din 2008, o bună parte din valoarea brandului (în medie 27%) depinde de numărul apariţiilor acestuia în presă, ceea ce poziţionează PR-ul ca o metoda foarte eficientă de a genera ReturnOnInvestment cu eforturi minime în condiţii de criză. Condiţii care, gestionate inteligent, pot reprezenta un moment bun pentru câştigarea unor noi segmente de piaţă şi creşterea notorietăţii companiei. Departe de a fi “un moft” destinat în exclusivitate organizaţiilor mari, PR-ul poate aduce venituri la orice nivel de organizare – aport cuantificabil acum mult mai uşor în cazul campaniilor derulate în social media.
Dincolo de mituri şi prejudecăţi, la intersecţia între ştiinţe exacte şi creativitate, PR-ul e unealta care dă voce şi personalitate companiei voastre. Şi nu în ultimul rând – îi dă putere. Folosiţi-o!
(sursa foto)
Comenteaza
Despre autor
Blog | Twitter | Linkedin
Imi place sa invat in permanenta lucruri noi. Sa gandesc liber si sa ma exprim la fel. Sa ascult si sa comunic.
Alte articole scrise de Adela Marcov

Online nu inseamna lipsa respectului
Google Buzz inseamna sfarsitul Facebook?
PR-ul meu iubit
Predescu: Oamenii de afaceri nu stau pe Facebook
Cristian Dorombach: PR-ul tot cafele face



