Articol

Aceasta este una dintre provocările la care orice specialist PR trebuie să răspundă neapărat. Tot auzim despre Twitter, Facebook, Myspace, LinkedIn, Hi5, web 2.0, PR 2.0 etc. dar oare ce sunt ele? Ne fac viaţa mai uşoară? Pierdere de timp?

Eu cred că da, dar în acelaşi timp nu.

2005 reprezintă anul de cotitură pentru dezvoltarea internetului, principala sursă de informare pentru aproximativ 40% din populaţia lumii. Apariţia blogului, reţelelor sociale, twitter-ului au schimbat ireversibil lumea. În mod gradual, deadline-urile au dispărut, embargoul este din ce în ce mai greu de aplicat, graniţele au dispărut.

Robert Scoble, „evanghelistul” şef al Canalului 9 MSDN Video team al Microsoft a reuşit prin câteva tehnici ieftine (adăugarea numărului său de telefon pe blog, filmarea activităţilor interne etc.) să dea o faţă umană Microsoft, văzută până atunci ca cea mai rea companie din lume.
Pentru o companie a nu se înrola în acest trend este o greşeală enormă. Nu se vorbeşte despre tine pe niciun blog, pe niciun forum, nu se trimite niciun tweet, atunci tu nu exişti.

În această nouă lume, nu mai este suficient să trimiţi comunicate de presă către ziare, să organizezi evenimente şi să ai la dispoziţie câţiva jurnalişti care să scrie despre tine. Acum, trebuie să cunoşti zeci sau poate sute de bloggeri de interes pentru organizaţie şi să ai twitter followers astfel încât evenimentul tău să aibă promovarea pe măsură. Şi totul la un cost scăzut.

Este mult mai uşor şi recomandabil pentru orice organizaţie să menţină şi să actualizeze în timp real conţinutul de pe unul, două conturi din reţelele sociale decât să aibă cont în fiecare reţea şi să nu le actualizeze simultan.

În România, reţelele sociale sau platforma de micro-blogging Twitter nu sunt folosite decât de aproximativ 5% din totalul de organizaţii. Poate din reticenţa managerilor faţă de nou, poate din lipsa unui personal capabil, poate pur şi simplu din dezinteres.

Web-ul românesc e plin de reţele sociale care pot aduce oricărei organizaţii, care este capabilă să gestioneze acest mediu, armate de fani. Putem distinge deja o demarcare clară între două tipuri de reţele sociale: de amuzament sau business.

Ce lipseşte reţelelor sociale româneşti? Individualitatea. Este, într-adevăr, mult mai simplu să copiezi şi să funcţionezi după un model de succes dar acel dram de individualitate este chiar ceea ce trebuie utilizat pentru a avea succes.

Din câte se pare, puţine sunt organizaţiile care au înţeles necesitatea unei prezenţe puternice pe internet. Politicul însă a înţeles acest lucru, exemple fiind blogurile următorilor: Adrian Năstase, Elena Udrea, Andrei Chiliman etc.

Voi încheia acest articol cu două mici exemple privind puterea deţinută de către Twitter: revolta din Moldova (chiar dacă există suspiciuni că ar fi fost organizată de prietenii noştrii americani) şi revolta din Iran, precum şi cu îndemnul DO TWEET.

Sursa pozei: Paul Watson

Sursa poză Robert Scoble: Wikipedia

Comenteaza

Despre autor

PRist din pasiune. Redactor din necesitate.

Alte articole scrise de Razvan Bucur