pr365.ro

Vai, mama, si tu piarista!?

Alexandra Bombita,Monday, 20 July 2009

De 10 ani încoace toată lumea face PR. O fi bine, o fi rău, asta nu am de unde să ştiu, dar propria constatare este că meseria de comunicator sau de specialist în relaţii publice este una la modă şi că rândurile studenţilor la şcolile de profil s-au îngroşat atât de tare încât au devenit legiuni. Când am anunţat în familie că mă alătur lor şi dau la Comunicare, a fost o mică dramă pentru generaţia născută în ’30: „Ce e aia?! E facultate?”, „Da’ cum, nu dai şi tu la politehnică sau ASE?”, „Eh, prostii…, măcar e de stat?” „Şi ce ieşi de-acolo?”. Recunosc, uneori şi eu mă întreb ce voi ieşi, măcar pentru a le răspunde celorlalţi:

- Auzi, da’ tu ce meserie ai?”,

- Măi… nu aş putea să îţi spun exact. Mă ocup de probleme de comunicare.

- Bun, da’ cum se cheamă asta în nomenclator?

- …

Pentru că experienţa mea în domeniul PR-ului se limitează la a-i spune tatălui „Tati… mi s-a stricat telefonul. Trebuie să îmi iau altul” sau „Mami, de Crăciun ia-mi şi mie… adică zi-i lu Moşu să îmi ia, ca să îti fac şi ţie o plăcere…” şi alte tehnici primitive şi intuitive, mai bine îmi motivez alegerea de a studia „Comunicare si PR” cu tot bagajul lor de cunoştinţe.

În primul rând, pentru că nu ştiu ce aş fi putut să fac altceva. Inginer? În bucătăria matematicii şi a fizicii mai mult am încurcat. Economist? Ştiu un singur lucru despre cifre şi bani: să fie mari şi să fie mulţi. Şi să am unde îi cheltui. Medic? Nu am har. Am trac şi rău de înălţime, deci nici magician sau astronaut nu pot fi.

În al doilea rând, pentru că… sunt un om al oamenilor. Sunt mereu în mijlocul lor, sunt iubită sau urâtă, dar mereu în mijlocul oamenilor. Scriu despre ei, îi observ, îi critic şi îi judec. În plus, cele trei personalităţi care sălăşluiesc în corpul meu (Bărbatul, Femeia şi Oaia Colorată) fac PR între ele. Deci, meseria de comunicator şi piarist mi se potriveşte mănuşă.

Pe de altă parte, iau PR-ul ca pe o provocare: sunt un om timid, mă fâstâcesc şi replica genială apare abia după ce momentul s-a consumat şi nu mai e nevoie. Uneori, când mă alint, cred că am legături metafizice cu Cicero.

În încercarea de a desluşi mirajul relaţiilor publice, m-am înscris la o facultate de profil. Şi nu îmi pare rău. Am învaţat teorie, am studiat despre etică şi alţi demoni, am analizat practica altora şi acum a venit momentul să ies de la stână şi să mă bag în gura lupilor să văd ce se întâmplă. Poate îi conving prin tehnici şi ponturi de PR să treacă la iarbă şi rădăcini…