Articol

Motto: O să-l porți și tu.

Că se datoarează unui monitor care a luminat constat, de dimineață până târziu în noapte, sau unor degete iscusite care știu să facă atmosferă la rând cu pixelii omniprezenți în horile noastre,  de la apus și de la rasarit, trei săptămâni au trecut.

Din culise…

Trei săptămâni rotunde în care primul internship 2.0, ce a dansat idei și proiecte sinonime cu instinctele noastre față de o lume ideală, a oprit, pentru moment, muzica. De ce? Pentru că repetiția din culise trebuia să se termine, pentru că a venit vremea să lovim treptele scărilor și să ne așezăm privirea pe scenă, a noastră și a tuturor. Dar, despre aceast viitor episod vor scrie alții, mai bravi. Din culise. Cadența a fost menținută de un personaj bine conturat, înalt, care, în aparență, se deosebea de noi doar printr-un joben negru.

… și din afara lor

În prima zi am crezut că toți avem același rol, si ne miram cum, noi, făpturi atât de diferite și asemenea, ne-au fost date aceleași replici. Dar, confuzia noastră, născută dintr-o individualitate ce începuse să-și caute ecoul, nu făcea decât să mire previzibil pe Cineva cu un joben negru, care era de acord că nu ai de unde să știi ce-ți dorești până nu încerci. Iar noi nu încercasem nimic, însă vroiam cam tot. Adică Totul. Spre a nimănui dezamăgire, nu am învățat chiar totul, însă am învățat părți întregi. Amănunt. “La final”, acel joben avea să fie purtat de toți ceilalți, dar acest lucru, pe acea vreme, era încă necunoscut.  Revenind. Nu știam cum e să lucrezi pe scenă, actori în rolul comunicării fiind, dar aici așa ne-am simțit. O bulă ruptă din realitate, dar destinată tot realității. Astfel de artificii doar magicienii le pot face. Să  joci după și în fața unei cortine invizibile, să fii și actor și spectator, să te împiedici pe o scară sau să urci două trepte din prima, câte simbioze, tot atâtea lucruri clare. Stagiul III va mai juca, la cererea publicului, dar mai ales la cererea scenei  înseși. Momentan, ne vom schimba costumele pentru aceleași roluri, ale comunicării, iar regia va fi tot sub îndrumarea aceluiași joben negru. Magic.

Semnat,

Gândurile unui joben de magician

Comenteaza (4)

Despre autor

Blogul The show must go on nu are pretenţia unui blog direct personal (nu scriu cât de greu îmi este să mă motivez să fac sport sau alte asemenea), dar, în corpul unor expresii, probabil o fac. De asemenea, deşi singurul blog pe care-l deţin, nu-l pot nominaliza la categoria “blog de comunicare (profesională)”. Este un blog în care mă comunic, de multe ori mie, dar de cele mai multe ori, celor ce mă citesc. A luat naştere acum un an, odată cu bursa Erasmus (Kortrijk, Belgia) şi datorită bunei creşteri şi a unei hrane pe măsură (călătorii, poveşti de “aproape”) încă investesc în el.

Alte articole scrise de Dumitrita Dorina Hirtie