McCann PR a câștigat un Silver Drum pentru campania „Bookfest. Cărțile au răspunsuri”, la categoria „Comunicare neconvențională” . 2009 este primul an în care în cadrul festivalului Golden Drum1 a fost introdusă o secțiune destinată relațiilor publice.
Cu aceeași campanie, McCann PR a câștigat European Excellence Award 2009 la categoria „Entertainment and Culture” și premiul2 Sabre Award 2009 la categoria „Consumer Services. Entertainment, Culture and Sport”.
O campanie focusată pe social media
Iată cum descriu cei de la McCann PR o campanie al cărei bugetul s-a ridicat la 17.000 Euro (incluzând guerrilla – 2.600 Euro și website-ul – 2.400 Euro) și care a fost focusată pe social media.
Provocarea a fost timpul foarte scurt: implementarea unei strategii care să conducă la rezultatele dorite în maximum 3 săptămâni.
Criteriile de evaluare, pe lângă numărul vizitatorilor şi acoperirea în media tradiţională, au fost înregistrarea traficului pe internet si măsurarea notorietăţii (generarea de comentarii) în blogosferă şi în rândul liderilor de opinie.
Am folosit internetul în favoarea noastră pentru a transmite o parte din mesaje şi pentru a răspandi vorba despre Bookfest.
Promovarea online. Am creat un website care încuraja tinerii să îşi formeze propriul club pornind de la cărţile disponibile la Bookfest. Înainte de a intra pe website-ul propriu-zis, vizitatorul era întrebat ce aşteaptă de la o carte şi făcea apoi cunoştinţă cu personajele centrale ale site-ului, 6 personaje animate: cartea ‘să traieşti marea aventură’ / cartea ‘să fii din nou copil’ / cartea ‘să te vindeci de complexe’ / cartea ‘să trăieşti în viitor’/ cartea ‘să râzi’ / cartea ‘să te îndrăgosteşti’. Fiecare carte juca un rol precis şi reprezenta un anumit gen literar.
Promovare pe stradă. Am creat o carte specială: pagina stângă prezenta intriga savuroasă a unui roman. Pe pagina dreaptă, în capul paginii, era tipărit mesajul “Ce ai face tu în locul personajului?” urmat de linii albe lăsate pentru doritorii care voiau să le completeze. “Răspunsul îl găseşti la Bookfest. www.clubulbookfest.ro ” era scris în josul paginii. Coperta cărţii era neagră, fără titlu.
Postere cu o intrigă urmată de rânduri albe au fost lipite împreuna cu o cariocă in tot oraşul: terase, lifturi, gări, staţii de metrou, etc. “Răspunsul îl găseşti la Bookfest. www.clubulbookfest.ro ” era scris ‚în josul’ posterului.
Evaluare. 50% notorietate a brandului Bookfest printre tineri. Numărul de vizitatori ai website-ului au ajuns la 7000 în patru zile. Cât priveşte acoperirea media, am înregistrat un return on investment de 27, reflectat în 156 articole în presa naţională (print) şi 250 de articole in presa online.
(Sursa: IAA – Bookfest, o campanie care a oferit răspunsuri)
Felicitând echipa3 McCann PR, ramâne, totuși, o singură întrebare: oare, la un asemenea palmares, această pagină nu ar merita o viață ceva mai buna?
- Golden Drum, festival care a ajuns deja la cea de a 15-a ediție, se desfășoară în Portorož (Slovenia) și premiază în special creativitatea. [↩]
- SABRE Awards este cea mai importantă competiție dedicată exclusiv PR-ului. Gala din 2009 s-a desfășurat la Stockholm, în Sala Albastră a Primariei, locația în care se decernează și premiile Nobel [↩]
- echipa campaniei Bookfest: Imola Zoltan – Managing Partner McCann PR; Andreea Leonte – Head of Consumer Brand McCann PR; Cristi Juncu – Director Executiv Asociaţia Editorilor din România [↩]
Recomandari:
Ionut Oprea: tanar veteran al internetului romanesc
Un standard international pentru organizarea de evenimente
Fata in fata cu online-ul romanesc
Procter & Gamble angajeaza bloggeri pentru WC-uri
Aplicatii pentru gestionarea twitter followers








Comenteaza