„Într-o epocă în care majoritatea studenților folosesc cel puțin o platformă Web 2.0, e-mail-ul este singurul mijloc prin care, dincolo de cursuri, interacționează cu studenții”, spuneam vineri, întrebând, mai mult retoric: facultățile de comunicare, încotro?
Teoretic, practica e bună. Și reciproca?!
Și iată două dintre răspunsurile primite:
Profesorii de la FJSC se impart in doua categorii: profesori si colaboratori. Primii predau uneori si dupa carti scrise acum multi ani, cu date neactualizate astfel incat studentul iesit de pe bancile facultatii afla deodata ca mare parte din ce a invatat nu mai este valabil. Recunosc ca in ultimul timp s-au mai adaptat. Voi felicita insa mereu FJSC-ul pentru colaboratorii adusi. Oameni din profesorie care au stiut sa ne predea asa cum stiu ei, cum practica ei si astfel am aflat cum e viata de dupa FJSC. (Sabina Cornovac1)
Profesorii, in mare parte, sunt exact aceia care nu si-au mai actualizat cursurile de ani de zile. Eu cred ca ceea ce le lipseste cel mai mult profesorilor universitari din Romania este experienta propriu-zisa de lucru in domeniul respectiv. Fiindca tot am avut sansa anul acesta sa particip la cursuri de la mai multe universitati din Europa, am ramas placut impresionata sa aud de la profesori de marketing fraze de genul “Pe cand lucram in compania X la campania Y”. (Elena Cîrîc2)
Dar comunicarea, unde e comunicarea?
Duminică, Evenimentul zilei3 venea cu alte încercări de răspuns:
Sebastian Burduja studiază în America din 2004, iar acum face în paralel două mastere la Harvard. Din punctul său de vedere, profesorul are un rol foarte important: „Profesorul este mai mult decât un personaj care lecturează şi împărtăşeşte din experienţa sa. Este un mentor în adevăratul sens al cuvântului, care îşi face timp să se întâlnească cu studenţii după ore. Unul dintre profesorii de la Stanford, Larry Diamond, un analist politic celebru, care abia are timp pentru dânsul, m-a chemat la el acasă să discutăm pe diverse subiecte. Astfel de exemple, de devotament pentru studenţi, fac o mare diferenţă, te inspiră, îţi dau încredere.”
Profesorii de comunicare, încotro?
Nu îmi face nicio plăcere să o spun, dar, în ultimul timp, mi-a fost dat să aud din ce în ce mai rar vorbindu-se despre un profesor din România așa cum Sebastian Burduja vorbește despre profesorul său. Este, în cele din urmă, o problemă care ține (și) de comunicarea student-profesor. Și, teoretic, profesorii de comunicare ar trebui să știe să o rezolve.
Practic, se pot aduce multe argumente4 în favoarea profesorilor. Însă argumentele nu țin nimănui de cald. Și, în timp ce întrebarea rămâne - profesorii de comunicare, încotro? -, răspunsurile se tot amână. De ani buni.
- Sabina Cornovac – Blog [↩]
- Elena Cîrîc – Blog [↩]
- Cum se vede învăţământul de la Oxford sau Harvard – Evenimentul zilei, 10 ianuarie 2010 [↩]
- De pildă, numărul de „studenți pe cap de profesor universitar”, care în România, pare a fi confundat cu producția de ceapă la hectar. Și raportat mereu în creștere. Fapt care favorizează bugetele, dar defavorizează studenții. [↩]
Pingback: Din nou despre profesori & universitati ( Oxford & Braganca )- Elena Cîrîc
Eu vad problema asa: la angajare in comunicare te avantajeaza o diploma din domeniu. Pt asta trebuie sa faci o facultate care are cursuri acreditate. Acreditarea cursurilor presupune un curriculum care e mai mult sau mai putin rigid. Sigur, profesorii ar putea ca macar pt seminarii sa adopte stilul de training, care este mult mai eficient, dar de ce si-ar bate capul si ar pierde timpul cu noutatile, cand e mai simplu sa tii mereu aceleasi cursuri si sa-ti iei banii?
An de an apar facultati de comunicare cu tot mai multe locuri la buget si mai ales cu taxa. Daca atatia studenti se inghesuie sa fie admisi, pt profesori, dintre care se alege si conducerea facultatii/universitatii, asta inseamna feedback pozitiv, pt ca in invatamantul superior finantarea se face pe baza nrului de studenti. Deci nu doar profii sunt de condamnat ci si cei care fac politicile educationale, studentii care aleg optionale unde stiu ca se trece mai usor in loc de cele in care profesorul ar putea sa-i provoace cat de cat (acest tip de studenti e majoritar), angajatorii care tin cont de brandul unei institutii de invatamant fara sa se intereseze ce se preda acolo etc…
Anumite programe de invatamant nici macar nu promit ca te fac specialist in comunicare ci in stiintele comunicarii (un subdomeniu al sociologiei) ceea ce e cu totul altceva. Practic a invata teoria comunicarii te pregateste pt a fi un profesor la randul tau, “beneficiul pt societate” fiind ca vei lucra (daca esti bun/norocos) in cercetare. Or cercetarea stiintifica nu are nevoie de experienta in domeniul respectiv, e pur si simplu alta mancare de peste.
@vecinadeblog
Ai perfecta dreptate, iar comentariul tau porneste teme care merita a fi discutate mai amplu. Si mai des. Multumesc.