Ceea ce am încercat noi să facem a durat 14 zile. Lumea a fost creată în doar 7. Dar uite cum arată lumea asta… și cum arată www.pr365.ro.

În cele două săptamâni de Internship, am încercat să explorăm cele mai importante dimensiuni ale fascinantei lumi de PR: am testat jurnalismul cu degetul pe tastatură, am twitterit în mod util și ne-am jucat cu imaginea unei corporații.

Pentru mine a fost prima experiență de acest fel, prima ocazie de a avea un termen de predare și de a spune ”fac eu asta!”. Tocmai pentru că a fost prima, am avut un șoc și acum fără să se supere profesorii pe mine,  dar manualul de PR nu prea are legătură cu realitatea domeniului. Rețetele nu pot fi aplicate ca șablonul, iar lecția despre adaptare nu poate fi tocită.

Am fost cel mai tânăr participant, iar asta m-a obligat să fiu într-o permanentă concurență cu mine. Sunt un perfecționist (văzduhist, ce e drept) și orgoliul meu nu acceptă să se facă de 5 stele.

În acest articol mi s-a cerut să dau un sfat viitorilor participanți. Nu cred că într-o perioadă așa scurtă pot fi în măsură să dau sfaturi (am mai zis asta în articolul de ieri) și sunt convinsă că voi, cei care doriți să aplicați, puteți greși și singuri. Totuși, ca o constatare personală: dacă ești delăsător la o sarcină (asta ca să nu zic că ”iți bagi picioarele”), s-ar putea să îți pară rău, pentru că ai fi putut învăța ceva interesant. Și cel mai important! Nu ratați berile .

Chiar dacă e pe cale să devină un clișeu (asta ca și când nu erau destule), o mai spun și eu: PR-ul e ceva mai mult decât haine fensi, poze cu Esca și cărți de vizită pompoase. Cum în spatele unei fotografii se află un aparat și un deget care îl activează, iar în spatele scenei este o armată cu diverse sarcini, așa și în spatele PR-ului stă munca. Și de cele mai multe ori, e foarte multă.

Iar pentru un final apoteotic: Cu o floare nu se face primăvară, cum nici cu un internship nu devii PR-ist. Dar cu siguranță, o floare e mai frumoasă decât un plai gol (ăsta e un Bombițism sau un Bombițărism .

Articolu’ ăsta ar trebui să fie amuzant. Poate și pentru că e cel mai tare articol scris vreodată. Acum, că tu, cetitorule, te-ai potolit din râs, hai să vezi ce-au făcut ce unșpe interni în timp ce lucrau.

Cosmin:  acum 2 nopți când eram atât de vraiște încât mi-am vărsat paharul de cola pe birou, am petrecut ceva timp să curăț urmele, m-am asezat din nou la lucru și nu știu cum am facut, dar am reușit să vărs și scrumiera…

Nadia: niciuna, nici alta [stat in boxeri și mâncat pufuleți]. doar că am ratat niște deadlineuri și mi-a intrat în cădere liberă traficul pe blog

Sandra: pfff… m-am simțit ca în facultate când aveam proiecte și teme pt care mă culcam la 5 dimineața, am lucrat pe “ascuns” de la birou

Ana: adevărul e k am avut o zi mirifică săptămâna trecută. în ziua în care trebuia să-i iau interviu lui Manafu mi s-a ars monitorul, am avut 2 interviuri și am ajutat-o pe o prietena să se mute. interviul a avut loc a doua zi. nu știu cât e de utilizabil ce iți zic eu, dar a fost fun.

Adela: here we go (not very funny, dar mă rog..): am dormit puțin și am fumat mult, m-am întors la atmosfera de școală printre oameni (mult) mai tineri, am intervievat oameni mișto care mă intimidează și am găsit colegi mișto pe care sper că nu ii intimidez (vârsta, deh), iar deadline-urile strânse au fost mai eficiente decât dieta Montignac

Silviu: eu?? mi-a murit netu’ acasă și am stat juma’ de zi la mc’donalds din gara de nord, ca să am net

Magda: hm… amuzant… de cand nu am mai auzit cuvântul…

Razvan B: păi nu știu ce să-ți zic, râdeam cu lacrimi la unele chestii, altele mă enervau…

Razvan V: Distrat? Nush ce sa zic de distrat că mai mult am stat în fața computerului. Mi-a plăcut la bere, mi-am pierdut mașina pe strădutele alea!

Radu: Nu știu, distracție era în fiecare zi cand mă întrebau colegii de birou ‘wtf is PR2.0?’, ‘wtf is Internship 2.0?, ‘wtf is pr365.ro?’ etc.

Sorin e ocupat acum.

În final, mie mi se părea amuzant să scriu din vârful patului, îmbrăcată în pijamalele mele pufoase și cu părul în toate direcțiile, dar în online să par un om treaz și serios.

Ar cam trebui să închei. Am depășit termenul limită cu 7 minute. Exact cât să fumezi o țigară.

1. Ascultă!

Ai de predat în două ore și încă ți se explică ce ai de făcut. Dacă cineva îți explică a doua oară, nu e pentru că te crede tâmpit, ci că vrea o treabă bine făcută. În plus, chiar dacă ai înțeles din prima, a doua oară poți înțelege mai bine, îți pot veni idei și poți primi ponturi. Așadar, ascultă! 

2. Nu minți!

Excluzând orice referire la ecumenic, de cele mai multe ori adevărul este soluția optimă. Chiar dacă lucrurile sunt departe de a fi ok, gunoiul ascuns sub covor nu e de dorit: la un moment dat, fie îl găsește cineva din greșeală, fie începe să miroasă în toată casa.

3. Ia pauze!

O vorbă din bătrâni spune că „pauzele lungi și dese – cheia marilor succese”. Un suc de portocale în plin stres sau o cafea (cu țigara aferentă) chiar pot face minuni: cuvintele curg mai ușor, ideile vin mai repede și mai bune, iar starea de spirit este mai veselă.

4. Scrie!

Dacă nu ai un condei extraordinar de la natură, trebuie dezvoltat (ăsta era rolul compunerilor cu „covorul de frunze ruginii/ foșnitoare” pe care le copiai cu silă de la colegi).  Fă-ți un blog și scrie acolo. Nu contează pe ce subiect, că oricum nu te știe nimeni. Lucrează-ți frazele până sună tolerabil. După o vreme, citește primele 3 posturi și observă progresenle. Nu uita ca după ce scrii, să și corectezi! Greșelile nu dau bine.

5. Învață!

Mai bine zis, fură meserie! E imposibil să le știi pe toate (chiar dacă la 20 de ani așa ai senzația). Colegii nu sunt neapărat niște incompeteți care vor să te tragă pe tine în jos sau care te opresc din afirmare prin poziția lor adâncă în bezna necunoașterii.

6. Documentează-te!

Nu există „Nu știu”, ci „nu m-am documentat suficient”. Informația e vitală, deci cu cât e mai multă cu atât o să trăiești mai bine. 

7. Spune NU ideilor preconcepute!

Dacă tu „crezi că…” sau „vecinu’ care știe de la un prieten că…” nu înseamnă că e neaparat așa. Realitatea e plină de surprize pe ambele direcții.

8. Comunică!

Învață să comunici cu toată lumea: cu tanti de la pâine, cu doamna de la administrație, cu șeful, cu colegii. Lucrurile vor deveni mai simple.

9. Navighează!

Internet înseamnă un pic mai mult decât Messenger, comentarii pe Facebook și torrents. Lasă-te surprins!

10. Distrează-te!

Distrează-te în timp ce lucrezi. Nu mai e nevoie de nicio detaliere.

În definitiv, am scris un pic la mișto. Sunt încă departe de a deveni un om de comunicare bun, și în mod cert și mai departe de poziția din care pot da sfaturi pertinente. Iar asta e ceea ce am învățat eu despre PR în două săptămani.

Constantin Cocioabă (aka eCostin) și-a început activitatea pe Internet în ’97. În prezent este IBU Project Manager la ProTv și se ocupă de reFresh.ro – site care, după cum spune și Costin, nu își propune să să schimbe, să convingă sau să ofere cele mai proaspete știri din online, ci are intenția de a arhiva idei, proiecte, schimbări și decizii pentru a le dezbate împreună cu cititorii. De asemenea, eCostin se mai ocupă și de extensia reFresh.ro în offline, reseminar.ro și sp2.ro – un site util amatorilor de twitter.

Si, daca tot am pomenit de twitter: interviul care urmeaza mi-a fost acordat tocmai prin intermediul acestei platforme.

@Bombina În secţiunea România, trezeşte-te! a blogului dvs., vorbiţi despre societate. Speraţi să să schimbaţi ceva?

@eCostin Da, pentru ca multi romani gandesc haotic. Daca schimb 1 persoana inseamna ca sectiunea aceea si-a atins scopul.

@Bombina Care consideraţi că este rolul refresh.ro în mediul online românesc?

@eCostin Avem nevoie sa ordonam corect verbele a cunoaste si a utiliza. In plus e nevoie si de infomare obiectiva si documentata

@Bombina Ce înseamnă „cotribuţie” la refresh.ro şi cine poate participa la dezvoltarea proiectului?

@eCostin Daca exista pasionati si vor sa scrie pe refresh.ro nu ramane decat sa ma contacteze. (cred ca la asta te refereai)

@Bombina Sunteţi cunoscut mai ales în mediul online. De ce aţi ales ca Re:Seminar să se desfăşoare în offline?

@eCostin Pentru a aduce profesionisti in domeniu, pentru discutii “la cald” pe subiecte clare si pentru networking.

@Bombina Cât de important este mediul online pentru un PR-ist? Se poate face PR fără web 2.0?

@eCostin Probabil e la fel de important ca pentru toata lumea. Cred ca depinde si la ce face PR

@Bombina Un concept la modă este Brand-ul Personal. Cât de important este el pentru un om de comunicare?

@eCostin Depinde unde vrea sa ajunga. Banuiesc ca brand-ul personal al PR-istului il “creste” munca lui efectiva in industrie

@Bombina Daca pentru o perioada (o saptamana/ o luna) online-ul ar fi nefunctional, cu ce v-ati ocupa?

@eCostin Cu reparatia lui

@Bombina Ok . Multumesc frumos!

Bogdan Theodor Olteanu este în prezent PR Director Millenium Communications, după 4 ani de mass-media (Tineretul Liber, ARPress şi Cotidianul, România Liberă), alţi câţiva de campanii electorale (Isărescu, PNTCD, ApR, PSD),  PR-ist pe proiecte cu finanţare externă(Phare şi Banca Mondială), marketing sportiv şi antreprenoriat.

Alexandra Bombiţă: Văzut din afară (şi uneori chiar şi din industriile conexe advertising, jurnalism etc.), PR-ul este fie departamentul de fete drăguţe şi frumos îmbrăcate, departament care înghite bugete fabuloase, fie o activitate lipsită de substanţă. Altfel spus, un fel de moft. De unde această imagine?

Bogdan Theodor Olteanu: Citeşte articolul ăsta: http://bto.ro/?p=417. Nu fac asta din prezumţiozitate, ci pentru că nu are sens să repet ideile de acolo. Bugete fabuloase? Ha-ha!

Alexandra Bombiţă: Mulţi tineri aleg, uneori în necunoştinţă de cauză, să îşi construiască o carieră în PR. În 2009, PR-ul este un trend. Care este, după părerea dvs., motivul?

Bogdan Theodor Olteanu: Sună cool. Party-uri, vedete, mărci premium. Te tragi cu Esca şi Dobrovolschi de şireturi (apropos, eu nu îi cunosc personal). Le trece după ce lucrează pe primul detergent. Care mai rămâne după înseamnă că ştie ce vrea.

Alexandra Bombiţă: Care sunt greşelile majore pe care le face PR-istul român?

Bogdan Theodor Olteanu: PR-istul român (ce spun acum are toate defectele unei generalizări) crede  că PR=Media Relations. Iar oamenii de marketing vor să discute cu oameni care ştiu marketing.

Alexandra Bombiţă: De-a lungul anilor, aţi lucrat în mass-media, în campanii electorale şi aţi fost antreprenor. În ce măsură v-au ajutat aceste experienţe în actvitatea de PR de azi? Şi în ce măsură credeţi că un tânăr ar trebui să treacă şi prin alte domenii apropiate, înainte de a face PR?

Bogdan Theodor Olteanu: Nu cred că există o reţetă. Probabil că jurnalismul este cea mai bună şcoală pentru un PR-ist, din foarte multe motive. Dar orice alt traseu poate fi la fel de bun dacă eşti talentat.

Alexandra Bombiţă: Unde se opreşte jurnalismul şi începe PR-ul? (expl: Care e diferenţa dintre jurnalism şi PR? Când te “transformi” din jurnalist în PR-ist?)

Bogdan Theodor Olteanu: Atunci când ai mai multi şefi. Ca jurnalist ai doi: şeful şi publicul. Ca PR-ist, trei: clientul, publicul şi jurnalistul. A se trata “şefi” ca o metaforă.

Alexandra Bombiţă: O bună parte din electorat nu citeşte bloguri, nu are cont de facebook şi nu a auzit de twitter. Credeţi că PR-ul românesc este pregătit pentru Web 2.0.?

Bogdan Theodor Olteanu: Probabil că nu. Probabil că şi o parte din cei care spun că fac Web 2.0 sunt nepregătiţi pentru Web 2.0.

Alexandra Bombiţă: De la ATL şi BTL s-a trecut la TTL. Apoi a urmat 360° Communication sau comunicare integrată. Ce credeţi că urmează?

Bogdan Theodor Olteanu: O altă denumire trademark pentru un proces vechi de când lumea:  să încerci să îţi transmiţi mesajul/mesajele prin toate punctele de contact disponibile.

Internet. Web 2.0. PR. Marketing. Advertising.  Iată cele mai folosite cuvinte ale secolului XXI. Orice activitate se rezumă la ele. Munceşti prin internet, cumperi prin internet, comunici prin internet. Orice descoperire, orice ştire şi orice produs cultural apare întâi pe internet şi apoi în ziare sau pe scenă.

Mi se întamplă din ce în ce mai des să mă întreb ce ar face omenirea fără internet; în definitiv, parcă e mai important decât omenirea în sine. Ce s-ar întampla dacă mâine ar cădea netu’?

În primă fază, specialiştii s-ar agita să îl repare. Isteric, şi-ar pune toate cunoştinţele la bătaie pentru a remedia problema. Ar folosi frenetic trabălşutul, dar fără rezultat. PR-ul ar da telepatic comunicate de presă pentru a diminua panica. Advertising-ul ar face spoturi şi printuri pentru folosirea telefonului.

Următoarea fază ar revolta: a căzut netu’! Şi noi ce facem acum? Ar începe greve, revolte şi manifestări violente, pancarte „noi vrem net”, „reparaţi internetul!!!”, „Fară net, nu exişti”.

În ultimă fază, resemnarea. Elevii şi studenţii s-ar duce la bibliotecă pentru referate, clienţii băncilor ar rămâne doar cei din cartier, oamenii şi-ar plăti facturile la ghişeu, tinerii şi-ar face o viaţă în offline, doamnele de la căi ferate ar da acelaşi loc în tren de două ori (oricum se întâmplă…), cinematografele ar fi pline, casele de discuri ar fi mai bogate şi lumea ar citi mai mult.

Oare s-ar mai putea obişnui omenirea fără internet? S-ar putea lumea obişnui cu imaginea proprie în loc de cea PR-izată? Ar putea oamenii să discute faţă-n faţă şi nu pe net? Ar putea oamenii să îşi facă un brand personal şi în offline? Ar putea oamenii să critice (a se citi „înjura”) drept în faţă şi nu pe blog ca un erou al anonimatului? Poate că da, lumea ar reînvăţa simplitatea. Sau opusul ei, depinde cum priveşti problema.

Chiar dacă şi eu, ca şi mulţi alţii, sunt dependentă de net şi unde mă duc caut wireless, mă gândesc ce aş face dacă de mâine ar trebui să mă limitez la telefon. Refuz să recunosc, dar internetul e parte din mine. Şi sunt din ce în ce mai convinsă că îi dăm prea mare importanţă.

Până la urmă, vorba unei amice, „progresăm şi uităm să fim fericiţi”. Tu ce ai face dacă mâine ar cădea netul?

În timp ce Ivy Lee, P. T. Barnum şi Edward Bernays au dezvoltat pe parcursul anilor diverse modele de comunicare, încercând să definească un nou domeniu şi un obiect ştiinţific, România a copiat cu indigoul rezultatele: “Care e cea mai bună campanile electorală? Obama! Deci îi dăm cu Twitter, Facebook, Linkedin şi tre’ să iasă! Dacă mai scrie şi pe blog să dea bine, e ca şi rezolvată”. Soluţia nu ar fi ca oamenii de PR să reinventeze roata, dar diferenţele culturale dintre România şi SUA sunt cel puţin majore.

Blog de politician – a fi sau a nu fi?

PR-iştii autohtoni sunt ferm convinși că un blog dă bine în campaniile electorale. Într-adevăr, un blog dă bine dacă ai ceva de zis, iar ca politician e de dorit să ai, şi mai dă bine dacă ai şi un condei rezonabil. Ceea ce nu dă bine e să editezi un blog (tu sau staff-ul de campanie) pe care mai apoi să îl lasi în paragină cu lăcuste şi pânze de păianjen pe el.

Acelaşi lucru se întamplă şi cu Twitter, Facebook etc. De ce? Poate e de vină calitatea oamenilor, care se fac frate cu Aghiuţă doar ca să treacă puntea, poate pe partea cealaltă a punţii sunt mii şi mii de alte sarcini care nu mai lasă timp şi activităţii de Web 2.0. Eu nu am fost acolo, iar cei cei care s-au încumetat să ajungă pe acel tărâm nu s-au mai întors. Ceea ce mie îmi spune că e mai bine acolo.

În plus, PR-ul românesc de campanie se adresează tuturor şi nimănui. Oamenii de comunicare par că nu au înţeles că cetăţeanul nu îşi cumpără televizor ca să vadă spoturile electorale, nu iese pe stradă ca să admire afişele şi nici nu se abonează la Internet ca să citească bloguri îndoielnice.

Studiile arată că adolescenţii nu se prea omoară cu twitter, iar adulţii nici atât, în afara celor pasionaţi de online. Restul gustă hi5, facebook, torrents, youtube şi yahoo messenger. Deci de unde acest elan de nestăvilit de a face campanii pe reţele scoiale pe care tinerii (şi nu numai) patriei nu le frecventează?

Şi-a pus cineva problema că poate nici PR-ul românesc şi nici publicul nu sunt încă pregătite pentru Web 2.0? Până la urmă, traducţiile nu fac o literatură…

- Auzi, da’ tu ce meserie ai?”,

- Măi… nu aş putea să îţi spun exact. Mă ocup de probleme de comunicare.

- Bun, da’ cum se cheamă asta în nomenclator?

- …

Pentru că experienţa mea în domeniul PR-ului se limitează la a-i spune tatălui „Tati… mi s-a stricat telefonul. Trebuie să îmi iau altul” sau „Mami, de Crăciun ia-mi şi mie… adică zi-i lu Moşu să îmi ia, ca să îti fac şi ţie o plăcere…” şi alte tehnici primitive şi intuitive, mai bine îmi motivez alegerea de a studia „Comunicare si PR” cu tot bagajul lor de cunoştinţe.

În primul rând, pentru că nu ştiu ce aş fi putut să fac altceva. Inginer? În bucătăria matematicii şi a fizicii mai mult am încurcat. Economist? Ştiu un singur lucru despre cifre şi bani: să fie mari şi să fie mulţi. Şi să am unde îi cheltui. Medic? Nu am har. Am trac şi rău de înălţime, deci nici magician sau astronaut nu pot fi.

În al doilea rând, pentru că… sunt un om al oamenilor. Sunt mereu în mijlocul lor, sunt iubită sau urâtă, dar mereu în mijlocul oamenilor. Scriu despre ei, îi observ, îi critic şi îi judec. În plus, cele trei personalităţi care sălăşluiesc în corpul meu (Bărbatul, Femeia şi Oaia Colorată) fac PR între ele. Deci, meseria de comunicator şi piarist mi se potriveşte mănuşă.

Pe de altă parte, iau PR-ul ca pe o provocare: sunt un om timid, mă fâstâcesc şi replica genială apare abia după ce momentul s-a consumat şi nu mai e nevoie. Uneori, când mă alint, cred că am legături metafizice cu Cicero.

În încercarea de a desluşi mirajul relaţiilor publice, m-am înscris la o facultate de profil. Şi nu îmi pare rău. Am învaţat teorie, am studiat despre etică şi alţi demoni, am analizat practica altora şi acum a venit momentul să ies de la stână şi să mă bag în gura lupilor să văd ce se întâmplă. Poate îi conving prin tehnici şi ponturi de PR să treacă la iarbă şi rădăcini…