Creşterea impresionantă înregistrată în ultima perioadă de reţeaua socială de microblogging Twitter nu mai este un lucru nou pentru mulţi dintre noi. Cu toate acestea, nu se cunoşteau lucruri esenţiale despre profilul utilizatorului român. Deşi fenomenul căpăta amploare, iar comunitatea devenea din ce în ce mai puternică, rezultatele sigure, bazate pe studii, întârziau să apară.
Cunoscut pentru iniţiativele sale constructive, Cristian Manafu, Senior Consultant la Prodigy° şi totodată una dintre persoanele cele mai urmărite pe Twitter, conform Zetweety, a prezentat de curând rezultatele RoTwitterSurvey. Acesta este un sondaj online ce şi-a propus să răspundă la întrebarea: “cine este utilizatorul român de Twitter?”. Chestionarul în baza căruia s-a făcut studiul a fost completat de 459 de persoane.
La o primă analiză, principalele concluzii la care putem ajunge sunt:
- 75% dintre cei chestionaţi au vârsta cuprinsă între 21 şi 30 de ani
- 65% sunt bărbaţi
- 60% au domiciliul în Bucureşti
- 75% au intrat în comunitate în anul 2008
- 65% nu urmăresc mai mult de 200 de conturi
- 80% se cunosc cu cei pe care îi urmăresc sau le citesc blogul
- 80% folosesc platforma pentru informare
“Cei mai multi utilizatori români s-au înscris în 2008, dar o rată de creştere foarte mare a numărului acestora am înregistrat în 2009. Până la finele anului, estimez că numărul românilor cu cont pe Twitter se va dubla spre 5.000″, a declarat Manafu.
Conform graficului prezentat în studiu, se poate observa că 47,7% din respondenţi au vârsta cuprinsă între 21 şi 25 de ani, iar 26,8%, între 26 şi 30. Aşadar, se poate constata faptul că utilizatorii de Twitter sunt majoritar tineri, lucru firesc dacă analizăm statisticile referitoare la media de vârstă a utilizatorului de Internet din România.
Capitala are cei mai mulţi utilizatori de Twitter (58,4%), fiind urmată de marile județe: Iaşi, Cluj, Timiş.
În ceea ce priveşte domeniul de activitate al utilizatorilor, 65,2% lucrează în new media, telecomunicaţii, comunicare sau sunt studenţi. Acest lucru confirmă supoziţiile conform cărora Twitter este folosit în principal de heavy internet consumers.
Se observă faptul că utilizatorii au un cerc restrâns de persoane (maxim 100) pe care le urmăresc, cu care se cunosc personal sau cărora le citesc blogurile. Încrederea joacă aici un rol important, rareori fiind acceptate alte persoane, iar motivele sunt lesne de înţeles (asocierea cu o celebritate).
În medie, se petrec pe Twitter maxim 30 de minute pe zi, timp în care utilizatorul caută informaţii de actualitate, interesante, noutăţi sau interacţionează cu ceilalţi pe diverse teme, aşteptând feedback.
78,2% nu mai folosesc nicio altă platformă de microblogging, în timp ce doar 10% mai folosesc şi Cirip.ro.
În prezent, Cristian Manafu estimează că ar fi în jur de 2.500 de utilizatori români pe Twitter, însă singura sursă sigură în acest sens o putem găsi pe Zetweety care indică un număr de 1707 în data de 14.07.2009.
Amploarea pe care fenomenul Twitter a luat-o şi importanţa pe care acesta o are pentru utilizatori a fost demonstrată statistic şi pentru cei sceptici.
Buna, Magda,
Felicitari pentru articol.
In prezent sunt peste 6500 twitterers romani – a se vedea prezentarea http://www.jogtheweb.com/jog/#/grmx49t7lDC9 .
Numai bine,
Carmen
Mulţumesc pentru comentariu.
Din păcate cred că este o problemă cu link-ul şi nu pot vedea prezentarea. Ar fi interesant să analizez datele.
Buna,
Da, te rog, click pe acel link de referral de la blog, va merge.
Carmen
Interesanta analiza! Dar cred ca lipseste o concluzie generala, o interpretare mai laica a numerelor si-a graficelor. Sa priceapa si capu’ meu mai bine
Ah, si Timis nu e oras
@Carmen Holotescu: Acum merge. Mulţumesc !
Mulţumesc de atenţionare. Voi modifica.
@Alex Deva: Da Alex, ai dreptate. Cum nici Cluj nu e oraş
Cât despre concluzii, lucrurile esenţiale ce se pot desprinde prin analiza rezultatelor, adică un profil al utilizatorului, sunt prezentate în paragraful trei. Nu sunt multe informaţii, dar cred că sunt suficiente pentru a ne forma o părere de ansamblu asupra comunităţii. De fapt acesta era şi scopul articolului.