Carte de vizită

Mail: piticu[la]piticu[dot]ro; Twitter: @piticu21; Linkedin: profil.

Blogging as news as passion as me

În momentul de faţă este Project Manager la Realitatea.net. Şi, fireşte, blogger profesionist. În CV-ul său mai apar: administrator IT  (2000-2005) şi Inginer Multimedia (2005-2008), tot la Realitatea.net. A urmat Universitatea din Piteşti şi deţine atestare CCNA (aşa că, dacă ai probleme cu reţeaua ,cu siguranţă este persoana de care ai nevoie).

Este o persoană foarte sociabilă – participă la majoritatea întâlnirilor unde găsiţi mulţi alţi  bloggeri şi în special la evenimentele legate de tehnologie şi evaluarea proiectelor online. Pe blogul personal nu tratează o temă anume. Găsiţi acolo ştiri, reviewuri, recomandări, lucruri personale, politică, reclame etc. De altfel chiar el a descris piticu.ro într-un director de blogguri ca “blogging as news as passion as me”.

Pentru a-l prezenta cât mai bine i-am adresat câteva întrebări.

Piticu e un rebel

S.S: Cine e Piticu?

Cristi Dorombach: Of, Doamne, greu de spus. Piticu e un rebel. E un tip care se bagă în orice, foarte activ, care comentează orice, vorbeşte mult şi de cele mai multe ori are dreptate. Urăşte să aibă dreptate.

S.S: În ce direcţie se îndreaptă?

Cristi Dorombach: Asta e o întrebare gen Istodor. Încolo. Dracu’ ştie unde mă îndrept. În sus, n-am nici un ţel … ba da, dar asta ar însemna să vreau să fiu preşedinte. Vreau să fac cât mai multe, să fac orice, oricum, oricând. Pentru mine ziua de 24 de ore e prea mică şi pe la 2 – 3 noaptea îmi pun întrebarea de ce mi se face somn, de ce trebuie să mi se facă somn în fiecare noapte.

S.S: Care ţi s-a părut cea mai interesantă campanie pe care ai susţinut-o şi de ce?

Cristi Dorombach: Campanie susţinută de mine … aia în care am dus haine şi jucării copiilor de la Valea Plopului de Paşte. De ce? Pentru că mi-am dovedit mie, pentru că am dovedit altora că se poate mişca ceva … şi cu puţin.

Anca a fost cea care m-a schimbat

S.S: Te întrebi ce vor spune copii tăi când vor citi blogul tău?

Cristi Dorombach: Nu.  Surorile mele îl citesc pentru că le e mai uşor să afle despre mine de pe blog în loc să mă bâzâie în fiecare zi.

S.S: În afară de oamenii din online cât de mult mai ai timp să te vezi cu prietenii care nu au blog sau twitter?

Cristi Dorombach: Încă am foarte mulţi prieteni care n-au blog sau twitter. Asta mă face pe mine … mai special. Dacă aş fi unul dintre geeksi … n-aş mai conta.

S.S: Te consideri mai mult blogger, jurnalist sau om de comunicare?

Cristi Dorombach: O întrebare dificilă. Jurnalism s-a numit facultatea, blogger e ceea ce fac, comunicarea am învăţat-o datorită primelor două lucruri.

S.S: Ce faci când nu scrii pe blog?

Cristian Dorombach: Internet, muzică, condusul, călătorii …

S.S: De când eşti blogger, care sunt lucrurile care au avut un impact foarte mare asupra ta?

Cristi Dorombach: Nu ştiu ce a avut un impact foarte mare asupra mea … am învăţat să trec foarte repede prin lucruri şi să opresc doar ce este într-adevar bun. Un impact foarte mare … păi cred  că Anca¹ a fost cea care m-a schimbat.

Mă deranjează comentariile fără acoperire.

S.S: Ce te deranjează cel mai tare legat de blogosferă?

Cristi Dorombach: Mă gândesc ce să răspund aici fără să atac pe nimeni.
Mă deranjează comentariile fără acoperire. Ceva de genul a zis ăla o chestie naşpa, hai să zic şi eu că e gratis. Şi o dovedeşte cineva? Nu.

S.S: Primeşti des critici sau ameninţări?

Cristi Dorombach: Nu primesc ameninţări. Criticile ori le înţeleg şi le iau ca atare, ori le explic şi se domolesc, dar nu`s foarte dese. Acum nici nu stiu dacă să cred că asta e de bine sau nu.

Cum să îl abordați pe Piticu?

Chiar dacă spune ca PR-ul tot cafele face, nu se sfieste sa ia apararea oamenilor din PR:

Nu sar sa apar PR-istii  pentru ca stiu cativa care chiar fac treaba buna, lucreaza peste program si abia se tin pe picioare ca relatiile publice ale firmei sa fie puternice, dar sunt ofticat cand vad ca sunt toti bagati in aceeasi oala. Atunci sa facem 2 tabere de PR-isti, aia buni si leprele².

Cum defineste „leprele”? Puteti afla, de pildă, citind această însemnare. Așa cum din această însemnare, puteți afla unul dintre lucrurile pe care nu trebuie sa le faceți.

Cum să îl abordați? Ne spune chiar el:

salut bloggere … uite ceva ce te va interesa / sau avem pentru tine / noi aducem ceva interesant / nu vreau să fac spam.

În plus, noi vă mai sfătuim să înlocuiti adresarea „bloggere” cu „Cristi” (nu, nu-i place sa-i spuneti Cristian ).

Sociabil și săritor din fire, este foarte probabil să răspundă afirmativ unei invitații la un eveniment. Și dacă vă comportați onest, să vă ajute mai mult decât v-ați aștepta. Este bloggerul pe care nu vrei să îl superi pentru că se ia la trântă cu oricine și, în același timp, bloggerul care poate naște vedete. Doriți un exemplu? Bubu. Iar dacă nu știți cine este Bubu, înseamnă că nu v-ați făcut temele. Și vă recomandăm să începeți de aici.

1. Anca – @InnOcente, twitter; Innocente.ro, blog – este soţia sa . Naşii cuplului sunt Arhi si Nevasta
2. Ce aveti cu PR-ul?

Aşa cum era anunţat ne-am întâlnit pentru a socializa. Am început destul de stângaci: noi între noi, cei care ne cunoşteam, cei care eram deja prieteni.

Dar nu asta era ideea! Astfel a fost luată situaţia de coarne şi oamenii îmbiaţi mai cu binişorul, mai cu forţa (vă rugăm să citiţi pizza şi bere, pentru cei care erau cu maşina suc şi apă plată) la discuţii.

S-avorbit serios despre vreme, soarele de afară, femei, bărbaţi, de ce îi iubim dar ei de ce ne iubesc, proiecte, vise, speranţe, dezamăgiri, iluzii ajungând în final la deziluzii.

Să nu ne întristăm prea repede totuşi. Atmosfera a fost condimentată din plin de cei de la Pizza Hut cu ketchup picant şi muzică bună iar pe alocuri cu bancuri şi poante cu şi fără Bulă.

S-a comunicat mult sperăm că a fost cu folos iar apoi s-a lăsat cu un mini after-party de excepţie!

Pe subiect au mai scris: Ştefania, Ligia, Simona, Sorin,  Nihasa, Piticu, Swamp, Victor, Cristian, Gabi, Andrei.

Socializez. Deci exist?

57% dintre utilizatorii de internet sunt membrii ai cel puţin unei reţele sociale. Digerăm sute de mesaje publicitare zilnic şi asta fără să deschidem televizorul sau să citim presa. Avem mai multe joburi decât mese pe zi, suntem pe fugă, avem nevoi care trebuie satisfăcute acum, oameni care trebuie bifaţi azi, deal-uri care trebuie încheiate până la două, premiere care nu trebuie ratate, bloguri care nu trebuie uitate.

Nu plecăm în vacanţă fără aparatul de fotografiat, la concerte face poze pixelate cu mobilul ca să ne imortalizăm emotia şi să o shareuim pe facebook. Iar când luăm decizii mergem pe recomandări de pe Linkedin, pe ponturi de pe Twitter, pe buzz-uri de pe Messenger.

Locuri de socializare, hot spot-uri pentru schimb de informaţii, comunităţi nişate pe interese. Ce altceva mai sunt social media? Le folosesc oamenii ca să se împrietenească? Sau pur si simplu ca să nu se simtă singuri ?Ce loc pot avea brandurile aici? În cazul Naked Pizza, 15% dintre vânzări sunt aduse de Twitter. Dar, până la urmă, care e raportul brand – social media?

Existenţa mea ca user; existenţă ta ca follower…

Ni se spune ca advertising-ul a trecut de la modelul bazat pe “interruption” la “conversation”. Brandurile îşi fac cont pe Facebook pentru a se împrieteni cu consumatori, pentru a se înghionti cu ei pe teme tari, pe subiecte actuale, pentru a fi în raza lor vizuală, pentru a-i observa din interior.

Se comunică mult, se dialoghează permanent. Sursa atotputernică a dispărut pentru că raporturile sunt orizontale în tot ceea ce rezultă nou ca informaţie. Comunicarea e unu-la-unu şi ajunge la mai mulţi. E contagioasă şi creează dependenţă. Mai mult decât atât, social media sunt un lanţ trofic în care existenţa mea ca user se hrăneşte din existenţă ta ca follower. Piese peste piese, lângă piese care se susţin reciproc, care exită în ciorchini coagulaţi pe subiecte, pe domenii de interese, pe categorii de vârstă, în funcţie de pasta de dinţi pe care o foloseşti sau de culoarea umbreluţei din cocktail.

În toată această învălmăşeală, ne suntem prieteni, brandurile ne sunt prietene. Oare? Există prietenie în social media sau doar interacţiune? Avem cu siguranţă surse, dar, ca beneficiari, avem siguranţă?

Un castron de spaghete și două furculițe

Personal, aş vorbi strict despre networking, nu despre prietenie iar, în acest context, instinctul brand-urilor a fost foarte bun când şi-au făcut loc în social media. Noua comunicare este un dialog, dar nu este un dialog între persoane nici măcar atunci când are loc între persoane. Este în primul rând un dialog între branduri.

Ce e un brand ? E imaginea simbolică din capul meu generată de o realitate obiectivă. In plan comercial, când am acces la acea realitate, (produsul) brandul este o plus valoare.

Un produs puternic e baza unui marketing eficient. Pornind de la produs, se construieşte o poveste în care omul să creadă şi care să îl motiveze să cumpere empatic sau aspiraţional. Iar aici lucrurile stau ca într-un castron cu spaghete; se îmbină strâns legate elemente de produs, packaging, sales, advertising, PR, branding şi aşa mai departe; în principiu mănânci având de ales între 2 furculiţe: produsul şi promovarea. Eu cred că, indiferent pe care îl alegi, nu te aşezi la masă fără să le ai la îndemână pe amândouă.

Simplu: alambicat!

Cum stau lucrurile când vorbim despre oameni? Pe mulţi dintre cei cu care interacţionăm  prin social media, nu-i cunoaştem. Pentru noi sunt o imagine înainte de a fi o realitate. Iar noi pentru ei suntem tot holograme. Produsul real nu e accesibil participanţilor la dialog. Vorbesc între ele poveştile, vorbesc intre ele brandurile.

Dar cu cei pe care îi cunoaştem? Cum se întâmplă când avem acces şi la realitate şi la imagine. Simplu: alambicat!

Pe mess interacţionezi mai ales cu omul, dar în capul tău persistă numai imaginea (de aici micile neînţelegeri când proiectezi asupra omului ce crezi tu că a vrut să spună). Pe Facebook sau Twitter, interacţionezi cu ambele dar are prioritate brand-ul. De ce? Pentru ca pe Twitter şi pe Facebook toţi vrem să ne construim ca brand. Cu alte cuvinte, comunicăm public pentru cei care nu ne cunosc, comunicăm ca să convingem, ca să fim interesanţi, ca să fim urmăriţi, ca să ne construim un brand.

Închei cu un mesaj de acum câteva ore, de pe twitter:

mi-am replantat brandu la Bucureşti. Vreaaauuuuu in Deeeeeeltaaaaaaaa! ((((((((

Nu e oricine, e Dragoş Bucurenci. Și m-a inspirat să afirm că toţi ne replantăm brandul, prin orice mişcare pe care o facem online. Îl udăm, îl plivim şi în tot acest timp ne uitam pe youtube la spotul ecologic. „Ce tristă ar fi viaţa fără copaci!”

@metalsilvae: Cât de important este să monitorizăm ceea ce scriu bloggerii despre organizaţia noastră? Pot afecta „viaţa” organizaţiei?

@piticu21: care e organizaţia voastră? monitorizăm … un cuvânt dur … adică ceva de genul urmărim ce zic ăia şi dacă nu zic de bine..

şi daca nu zic de bine se lasă cu penalizări

ideea e simplă, faci o chestie, bineînţeles că sunt şi alte păreri decât bune dar toate trebuie strânse într`un mod constructiv.

Ce credeţi despre trendul actual de a-şi lansa fiecare organizaţie câte un blog? Le puteţi da câteva hinturi?

@piticu21 dar nu trebuie să fie un trend, tre să fie un must! Hinturi? Da, mijlocul de comunicare cu restul lumii … feedback şi opinii.

Cele mai bune metode de a capta atenţia unui blogger asupra evenimentului/organizaţiei sunt..? Dar din perspectivă jurnalistică?

@piticu21 salut bloggere … uite ceva ce te va interesa / sau avem pentru tine / noi aducem ceva interesant / nu vreau să fac spam.

Care sunt principalele beneficii pe care le poate obţine o organizaţie prin utilizarea uneltelor sociale gen twitter?

@piticu21 principalele beneficii: awareness, vizibilitate, interacţiune, comunicare, ce mai faci pe twitter … a prieteni !

Care sunt principalele diferenţe între PR 1.0 şi PR 2.0? Credeţi că ne apropiem de PR 3.0?

@piticu21 nu există nici o diferenţă, oricât de online ar fi PR-ul, tot cafele face. Cafele şi sandwishuri, când vor trece de gândirea ..

asta vom putea să ne gândim mai departe. … totuşi … trebuie stabilit unde se limitează pr-ul

că ajunge să fie un fel de Hopa-Mitică în firmă ca să poată termina treaba repede şi bine … şi cam singurul care se agită

Pr-ul e la fel ca până acum, numai că mijloacele de comunicare sunt diferite. Rămâne de văzut în ce măsură le pot adapta.

Care sunt principalele beneficii aduse de social media press release comparativ cu cel tradiţional?

@piticu21 reacţie imediată, reacţie la cald, reacţie, feedback, soluţii, impresii, uşurinţă în comunicare, rapiditate, mai trebuie?

Ce strategii şi tactici ar trebui să abordăm pentru a avea succes în această lume2.0? Putem vorbi de un posibil manual?

@piticu21 da, se poate face un manual, dar pentru că internetul e prea specific pentru orice, trebuie adaptat pentru fiecare în parte.

strategii şi tactici … comunicare şi comunicare multă

bineînţeles, şi răspuns imediat la vreo dumă.

Şi totuşi realitatea ne contrazice aşteptările, aşa cum explică chiar un adolescent: Matthew Robson, stagiarul în vârstă de numai 15 ani de la Morgan Stanley, al cărui raport legat de consumul media al tinerilor a provocat discuţii aprinse în urma publicării. TV-ul nu este abandonat în favoarea noilor tentaţii din online, arată Robson, dar adolescenţii au devenit mai selectivi cu programele vizionate şi adeseori aleg să urmărească emisiunile preferate în streaming live pe Internet sau înregistrate în sistem DVR. Radioul clasic cedează locul versiunilor online (precum Last.fm), care permit alcătuirea unui playlist propriu, în timp ce ziarele pierd teren vertiginos, singurele “supravieţuitoare” fiind tabloidele (cu un format uşor de parcurs) şi cele distribuite gratuit.

În ceea ce priveşte Internetul, Robson indică printre preferatele adolescenţilor site-urile de socializare (cu precădere Facebook), portalurile cu conţinut video (precum YouTube) ori reţelele de file sharing, ce permit descărcarea de muzică şi filme. De un tratament aparte “beneficiază” însă Twitter, una din apariţiile recente în peisajul new media. Platforma de microblogging lansată în vara anului 2006 a suscitat iniţial interesul adolescenţilor, însă a sfârşit prin a fi abandonată în favoarea altor comunităţi – unul din principalele motive fiind acela că e o reţea de “urmăritori” e relativ dificil de construit (şi la ce bun să scrii dacă nu te citeşte nimeni), un altul fiind costurile implicate de publicarea mesajelor prin intermediul SMS-urilor trimise de pe telefon.

Nici în România Twitter nu stă mai bine la capitolul popularitate în rândul adolescenţilor: conform unui sondaj realizat în luna februarie a acestui an de Cristian Manafu, doar 7.2% din “twiteriştii” români au sub 18 ani, în timp ce 75% se încadrează la categoria de vârstă 21-30 ani. Disproporţia se păstrează şi în cazul Facebook, unde trendul crescător nu s-a reflectat corespunzător în rândul utilizatorilor foarte tineri – doar 4000 din cei circa 65000 de useri înregistraţi în luna februarie 2009 având sub 18 ani. Audienţa de teenageri români este concentrată în principal pe Hi5 (suntem a 5-a ţară din lume în materie de utilizatori ai reţelei), unde principala forma de interacţiune constă în comentariile la imaginile încărcate de alţi useri, iar socializarea se rezumă deseori la adăugarea de noi “prieteni” – în fapt străini cu care nu vei schimba niciodată mai mult de câteva cuvinte. Yahoo Messenger şi site-urile de torenţi vin să întregească peisajul online preferat de adolescenţii de la noi, orientaţi mai puţin către networking şi consolidarea unor legături deja existente din viaţa reală cât spre întâlniri online şi downloaduri ilegale.