Mă uitam zilele acestea peste datele demografice din Facebook (via pagina de targetare ads) și Twitter România (via Manafu), dar și pe datele strânse laolalta de colegul Bogdan.

Rezultatele acestor studii sunt interesante, însă oamenii de PR ar trebui sa fie interesați și de cum se comportă acest public și de interesele sale.

Va rog, de aceea, sa participati la acest mini-sondaj, adresat indeosebi twitteristilor (va fi promovat doar pe Twitter), care este primul pas dintr-o prelungita incercare de a afla raspunsuri cat mai exacte la nedumeriri precum cine interactioneaza pe internet, ce preferinte au si cum au evoluat ca si e-caractere.

Un rezumat al rezultatelor, precum si urmatorii pasi pe care ii vor lua pentru a raspunde la intrebarile pe care mi-am propus sa le deslusesc vor aparea pe siteul nostru. Multumesc anticipat pentru participare si feedback!

Eu cred că da, dar în acelaşi timp nu.

2005 reprezintă anul de cotitură pentru dezvoltarea internetului, principala sursă de informare pentru aproximativ 40% din populaţia lumii. Apariţia blogului, reţelelor sociale, twitter-ului au schimbat ireversibil lumea. În mod gradual, deadline-urile au dispărut, embargoul este din ce în ce mai greu de aplicat, graniţele au dispărut.

Robert Scoble, „evanghelistul” şef al Canalului 9 MSDN Video team al Microsoft a reuşit prin câteva tehnici ieftine (adăugarea numărului său de telefon pe blog, filmarea activităţilor interne etc.) să dea o faţă umană Microsoft, văzută până atunci ca cea mai rea companie din lume.
Pentru o companie a nu se înrola în acest trend este o greşeală enormă. Nu se vorbeşte despre tine pe niciun blog, pe niciun forum, nu se trimite niciun tweet, atunci tu nu exişti.

În această nouă lume, nu mai este suficient să trimiţi comunicate de presă către ziare, să organizezi evenimente şi să ai la dispoziţie câţiva jurnalişti care să scrie despre tine. Acum, trebuie să cunoşti zeci sau poate sute de bloggeri de interes pentru organizaţie şi să ai twitter followers astfel încât evenimentul tău să aibă promovarea pe măsură. Şi totul la un cost scăzut.

Este mult mai uşor şi recomandabil pentru orice organizaţie să menţină şi să actualizeze în timp real conţinutul de pe unul, două conturi din reţelele sociale decât să aibă cont în fiecare reţea şi să nu le actualizeze simultan.

În România, reţelele sociale sau platforma de micro-blogging Twitter nu sunt folosite decât de aproximativ 5% din totalul de organizaţii. Poate din reticenţa managerilor faţă de nou, poate din lipsa unui personal capabil, poate pur şi simplu din dezinteres.

Web-ul românesc e plin de reţele sociale care pot aduce oricărei organizaţii, care este capabilă să gestioneze acest mediu, armate de fani. Putem distinge deja o demarcare clară între două tipuri de reţele sociale: de amuzament sau business.

Ce lipseşte reţelelor sociale româneşti? Individualitatea. Este, într-adevăr, mult mai simplu să copiezi şi să funcţionezi după un model de succes dar acel dram de individualitate este chiar ceea ce trebuie utilizat pentru a avea succes.

Din câte se pare, puţine sunt organizaţiile care au înţeles necesitatea unei prezenţe puternice pe internet. Politicul însă a înţeles acest lucru, exemple fiind blogurile următorilor: Adrian Năstase, Elena Udrea, Andrei Chiliman etc.

Voi încheia acest articol cu două mici exemple privind puterea deţinută de către Twitter: revolta din Moldova (chiar dacă există suspiciuni că ar fi fost organizată de prietenii noştrii americani) şi revolta din Iran, precum şi cu îndemnul DO TWEET.

Sursa pozei: Paul Watson

Sursa poză Robert Scoble: Wikipedia

Şi totuşi realitatea ne contrazice aşteptările, aşa cum explică chiar un adolescent: Matthew Robson, stagiarul în vârstă de numai 15 ani de la Morgan Stanley, al cărui raport legat de consumul media al tinerilor a provocat discuţii aprinse în urma publicării. TV-ul nu este abandonat în favoarea noilor tentaţii din online, arată Robson, dar adolescenţii au devenit mai selectivi cu programele vizionate şi adeseori aleg să urmărească emisiunile preferate în streaming live pe Internet sau înregistrate în sistem DVR. Radioul clasic cedează locul versiunilor online (precum Last.fm), care permit alcătuirea unui playlist propriu, în timp ce ziarele pierd teren vertiginos, singurele “supravieţuitoare” fiind tabloidele (cu un format uşor de parcurs) şi cele distribuite gratuit.

În ceea ce priveşte Internetul, Robson indică printre preferatele adolescenţilor site-urile de socializare (cu precădere Facebook), portalurile cu conţinut video (precum YouTube) ori reţelele de file sharing, ce permit descărcarea de muzică şi filme. De un tratament aparte “beneficiază” însă Twitter, una din apariţiile recente în peisajul new media. Platforma de microblogging lansată în vara anului 2006 a suscitat iniţial interesul adolescenţilor, însă a sfârşit prin a fi abandonată în favoarea altor comunităţi – unul din principalele motive fiind acela că e o reţea de “urmăritori” e relativ dificil de construit (şi la ce bun să scrii dacă nu te citeşte nimeni), un altul fiind costurile implicate de publicarea mesajelor prin intermediul SMS-urilor trimise de pe telefon.

Nici în România Twitter nu stă mai bine la capitolul popularitate în rândul adolescenţilor: conform unui sondaj realizat în luna februarie a acestui an de Cristian Manafu, doar 7.2% din “twiteriştii” români au sub 18 ani, în timp ce 75% se încadrează la categoria de vârstă 21-30 ani. Disproporţia se păstrează şi în cazul Facebook, unde trendul crescător nu s-a reflectat corespunzător în rândul utilizatorilor foarte tineri – doar 4000 din cei circa 65000 de useri înregistraţi în luna februarie 2009 având sub 18 ani. Audienţa de teenageri români este concentrată în principal pe Hi5 (suntem a 5-a ţară din lume în materie de utilizatori ai reţelei), unde principala forma de interacţiune constă în comentariile la imaginile încărcate de alţi useri, iar socializarea se rezumă deseori la adăugarea de noi “prieteni” – în fapt străini cu care nu vei schimba niciodată mai mult de câteva cuvinte. Yahoo Messenger şi site-urile de torenţi vin să întregească peisajul online preferat de adolescenţii de la noi, orientaţi mai puţin către networking şi consolidarea unor legături deja existente din viaţa reală cât spre întâlniri online şi downloaduri ilegale.