Anticipat atât de cei care lucrează în domeniu, cât și de cei care simpatizeaza măcar puțin cu ideea de social media, topul a atras reacții cât se poate de diverse. Astfel, Vali Petcu (Zoso) ocupă primul loc, în timp ce personalități precum Manafu și Bobby Voicu se clasează pe locurile 4, respectiv 6. Pentru unii topul nu a adus nicio noutate, considerând pozițiile ocupate absolut previzibile. Pe de altă parte, alțiii consideră că unele poziții nu sunt meritate și că sunt multe persoane influente care au fost excluse.

Social Media Summit a lăsat în urma un top oficial, realizat de o revistă în domeniu, top care va servi drept un punct de reper atunci când vorbim despre online-ul românesc. E interesant cum influența din online se extinde și în offline, iar evenimente precum Let’s do it Romania sau Redescoperă România sunt mărturii ale acestei influențe. Cu alte cuvinte, influențatorii contribuie la crearea de comunități în jurul unor acțiuni din online, dar din păcate aceste acțiuni rămân doar la stadiul de bifat pe o rețea socială. Let’s do it Romania este poate cel mai bun exemplu în acest sens: numai pe Facebook s-au anunțat peste 60 000 de participanți, număr încurajator, iar la activitate se pare că au participat peste 150 000 de români. Din păcate, comparativ cu alte țări implicate în activitate, numărul este doar încurajator.

În India – țară considerată cu mult sub nivelul României, influențatorii din online creează comunități și se mobilizeaza pentru cauze nobile, cum ar fi GiveIndia, o platformă de donații online, în cadrul căreia poți alege să susții cauze a unor non-profituri. Platforma a reușit să atragă atenția a mai bine de 4000 de oameni în numai 8 zile doar prin mobilizarea influențatorilor din online și a rețelelor acestora. GiveIndia a intrat în competiția propusă de Fundația Chase, în care scopul era mobilizarea comunității pentru a strânge un număr cât mai mare de voturi. Premiul: 1 milion de dolari, pe care GiveIndia dorea să îi investească în educarea a 40 000 de copii.

Din păcate, premiul nu a fost câștigat, dar influențatori precum Purab Kohli, Shekhar Kapur and Farah Khan au susținut campania online, numărul de followeri/fani a crescut simțitor în doar 8 zile, iar 4000 de oameni au aflat despre GiveIndia. Pentru o țară ca India, rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare. Și chiar dacă premiul nu a fost câștigat, campania celor de la GiveIndia este un studiu de caz din care România ar avea câte ceva de învățat.

Vor reuși oare influențatorii din online-ul românesc să implice oamenii dincolo de bifatul online al unor evenimente?

Sursa foto aici.

Carte de vizită

Mail: clickio[la]gmail[dot]com; Twitter: @clickio; Linkedin: profil.

Talk to me

De multe ori, comunicatorii online se ghidează parcă dupa îndemnul „fă ce spune popa, nu ce face el”, cu alte cuvinte nu comunică aşa cum îi sfătuiesc pe clienţii lor să comunice. Dar Ionuţ Oprea pare a şti că cea mai bună reclamă pe care ar putea să o facă Standout este “să practice ceea ce prezice”: blogul său este dinamic, identitatea sa este clară în reţelele de socializare cum ar fi linkedin şi nu lipseşte prezenţa din comunitatea offline.

Dincolo de a lucra într-un domeniu care presupune atragerea influencer-ilor în campaniile clienţilor, Ionuţ Oprea este la rândul lui un influencer. Unul aparent mai uşor de abordat, având în vedere că adresa de email multicoloră se găseşte pe homepage iar numărul de mobil apare prietenilor de pe facebook…În plus, mesajul automat prin care îți mulțumește că îl urmărești pe twitter este o invitaţie: „Bun venit! Vrei sa afli ceva despre internet, bloguri si publicitate online? Talk to me ”.

O bogată experienţă în .ro

La nici 30 de ani, Ionuţ Oprea are o bogată experienţă în .ro, de aici titlul acestui articol. Acum trei ani, când mulţi dintre noi nu ştiau cu ce se mănâncă un blog, Ionuţ explica cum nu se face un concurs pentru bloggeri. Deci ar fi bine ca PR-iştii care ar fi interesaţi de o colaborare să nu se culce pe urechea „suntem colegi…” Dacă cineva repetă greşelile amintite pe clickio.ro şi nu numai, asta n-ar fi începutul unei frumoase relaţii…

Cât despre campaniile în care s-ar implica, Ionuţ Oprea spunea cândva (despre CSR): „Aş vrea ca unele dintre ele să experimenteze cu activităţi nu doar de compensare, ci chiar de activare a spiritului comunitar.” Ar mai fi de menţionat că Ionuţ este sensibil la problema cancerului de col uterin, acesta fiind unul din puţinele subiecte nelegate de online care apar pe blog.

Și, în final, încă un sfat de la Ionuț Oprea: pentru o campanie reușită, PR-istul trebuie să respecte regulile comunicării  și, în acelați timp, să fie un inovator.

1. Top 20 clipuri virale în România

Cabral.ro din „cele mai vechi timpuri” şi până astăzi

Înainte de a deveni un fenomen online, Cabral a fost – și, firește, încă mai este – unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din offline. Un capital de imagine care a ajutat bloggerul aflat la început de drum. Și totuși: cum a ajuns Cabral.ro, un blog început în 2007, să fie astăzi pe locul 1 în Zelist?

Într-o mică explorare pe Google, descoperim prezentarea enciclopedică, continuăm cu autoportretul (terminat într-o notă ironică la adresa tabloidelor) şi am putea să găsim multe altele, dar mai bine…

Să răsfoim blogul lui Cabral din „cele mai vechi timpuri” şi până astăzi. Se poate spune că postările sale au cunoscut o evoluţie, nu atât de mult ca stil caracteristic, cât din punct de vedere al tematicii. Cu alte cuvinte: ca om de televiziune, cu studii de comunicare, nu e de mirare că ştie să se exprime într-un mod atât de atractiv; dar el nu s-a limitat la aceste atu-uri, ci a dovedit o tot mai mare implicare în blogosferă, ceea ce explică succesul cabral.ro.

Un militant al bunelor maniere

În afară de faptul că, în mod vizibil, citeşte alţi bloggeri (dar şi proprii comentatori, cu care dezbate diverse subiecte și, uneori, se blogocearta), Cabral organizează concursuri specifice şi prezintă evenimente ale bloggingului românesc. Mai mult, este un militant pentru „bunele maniere” în online: precizarea surselor, antispam, condamnarea limbajului obscen sau atacului la persoană…

Cabral îşi foloseşte blogul şi ca instrument de atragere de fonduri pentru campanii umanitare, şi mai ales în lupta antidrog. Alte categorii recurente sunt discuţiile despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, despre traficul bucureştean şi, în general, românesc, sau pe teme moto.

Pe partea de marketing – să spunem aşa – Cabral este unul dintre administratorii proiectului cerecomand.ro și este implicat in proiectele garajul.ro și kickbox.ro.

Fie că își împărtășește pe blog părerile despre viață (de exemplu că tinerii de azi ar trebui să valorifice mai mult munca), fie că vorbește despre combaterea unor prejudecăţi (cum ar fi aceea că toate persoanele cu notorietate sunt  bogate şi snoabe), Cabral reuşeşte, conștient sau nu, să exercite o influenţă (pozitivă) asupra cititorilor săi.

Proiectele lui Cabral sunt constructive²; până şi poveştile de viaţă pe care le descrie cu umor au o morală. Iar dacă un om de comunicare va reuși să-l atragă pe Cabral în proiectele sale, acesta va aduce un aport care nu este legat doar de imagine. Așa cum, un PR-ist care se ocupă de CSR ar trebui să ţină cont de know-how-ul lui atunci când îl abordează. Mai important de atât: chiar dacă mulţi comunicatori îl cunosc datorită vizibilităţii din offline, ei ar trebui să-i citească blogul pentru a vedea ce greşeală ar comite dacă l-ar trata ca pe orice „vedetă”.

1. Cabral.ro, 08 octombrie 2009 – Ninooo-niiinoooo
2. Printre campaniile sociale în care s-a implicat recent putem da exemplul „Fiecare copil în şcoală”

Este unul unul dintre antreprenorii de succes din online-ul românesc, iar echipa pr365.ro l-a desemnat ca fiind și unul dintre influencer-ii din .ro. Și a decis să afle mai multe despre el (şi de la el).

Doamnelor și domnilor, vi-l prezentăm pe Dragoș Novac!

Carte de vizită

Mail: drnovac[la]gmail[dot]com; Twitter: @drnovac; Linkedin: profil.

Puţini oameni care se pricep, foarte mulţi care doar îşi dau cu parerea

Declară³ că s-a întors în România pentru oportunităţile antreprenoriale ale unei ţări în curs de dezvoltare.  În 2003 înfiinţează Krogos Software, firmă care dezvoltă aplicaţii pentru clienţi din străinătate. În 2004 lansează Fourhooks, iar 2 ani mai târziu cel mai cunoscut proiect al său în România, Metropotam.ro – un ghid al oraşului cu recomandări pentru tineri.

Spune că Metropotam.ro a început din pasiune⁴, transformându-se, în timp, într-un business de succes. Un business în jurul căruia s-au dezvoltat o serie întreagă de produse online: Coolio.ro, Urbee, Invită.ro, 100eyes.ro, Urbanbite.

Deşi au trecut aproape 6 ani de când activează în .ro – sau, poate, tocmai de aceea -, omul din spatele RoBlogFest-ului afirmă că industria online de la noi este încă “mică, cu extrem de puţini oameni care se pricep şi cu foarte mulţi care doar îşi dau cu parerea“.

Una pe zi, pentru PR-iştii din .ro

Pe partea de PR online Dragoş Novac declară că lucrurile stau ceva mai bine:

“Încet, încet oamenii de PR încep să înveţe cum să utilizeze mediul ăsta, în folosul lor sau al clienţilor lor”.

În ultimele timp, social media a început să fie folosită mai mult de către PR-iştii români, mulţi dintre apelând la profile de Facebook şi conturi de Twitter pentru a promova produse. Din nefericire, pe partea interactivă, suntem încă departe de ceea ce se întâmplă în afara țării, mulţi PR-işti confundând cele două reţele de social media cu un nou teren de spamming. Pe aceştia Dragoş Novac îi sfătuieşte

“să înveţe cum funcţionează un mediu, fie el Facebook sau Twitter, înainte de a se apuca să facă o campanie pe acel mediu”. În cazul în care îşi doresc o abordare interactivă ei ar trebui “să vorbească sau să lucreze cu oamenii care se pricep şi/sau au făcut ceva notabil în mediul online”.

Pe viitor ar dori să se implice “în proiecte deştepte care nu copiază “ce s-a mai făcut” sau pentru care autorii refuză să gândească. Îmi place să fac lucruri într-un mod nou şi inteligent”. Și că ar accepta să lucreze pe un onorariu mai mic dacă proiectul propus i-ar plăcea.

Şi, dacă tot vorbim de lucrurile care îi fac plăcere lui Dragoş Novac, la întrebarea “Ce hobby-uri are omul din spatele Metropotam.ro?” răspuns a fost simplu: “metropotam.ro este hobby-ul meu ”. Poate aceasta este reţeta succesului: să pleci de la un simplu hobby şi să îl transformi într-un proiect de succes.

Una peste alta, dacă eşti PR-ist şi vrei să-l abordezi pe Dragoş Novac pentru un proiect încearcă să ai aceeaşi deschidere către o soluţie out of the box. Și, de ce nu, aceeaşi pasiune.

1. Dragoș Novac a caștigat cu blogul său în engleză, @rgumente, European Weblogs Awards – A Fistful of Euros, sectiunea Southeastern European
2. Subjoost Widget Translates Joost TV – Mashable
3. Un strateg în finanţe pune la cale online-ul – Adevarul, iunie 2009
4. Pentru mine nu este un business, este o pasiune – starups.ro, aprilie 2009

Carte de vizită

Mail: pyuric[la]gmail[dot]com; Twitter: @pyuric; Linkedin: profil.

Ce face şi ce a făcut

La 21 de ani, Pyuric este project manager la Monden.info, unul dintre proiectele de succes pornite din blogosfera românească.

A fost singura jurnalistă acreditată la Cannes, la cel mai mare festival mondial al industriei muzicale şi la NRH Music Awards 2009 (premiile muzicale ale Franţei).

A fost producător eOK.ro, primul site legal şi gratuit de muzică din România, publicist (PR) al formaţiei Hi-Q, a făcut practică la ştiri (Prima TV) şi agenţia de media „Media Today”.

În mai 2007 a lansat, alături de Bobby Voicu, Monden.info,  proiect achiziționat¹ în noiembrie 2008 de către Orlando Nicoară și care, în scurt timp, a ajuns cel mai popular blog de muzică. Cu Monden.info, Pyuric a câştigat de două ori consecutiv premiul pentru „Cel mai bun blog de muzică” la RoBlogFest².

Ce îi place şi ce nu

Lui Pyuric îi plac adidaşii albi, cafeaua cu friscă şi scorţişoara, narghileaua, twittering-ul şi urăşte expresia „părerea mea”. Pe blogul său scrie despre lucruri personale: „ce planuri mai am, la ce evenimente mai merg, urc poze recente etc”. Firește, atunci când are timp: „Sunt prinsă până peste cap 24/24 cu filmări, întâlniri, concerte, licenţă, organizat un eveniment uriaş”. Între timp şi-a dat licenţa dar continuă să fie activă în cât mai multe domenii.

Nu îi place în offline: „Nu mi-a plăcut ideea de a scrie ceea ce mi impune, de a mă axa pe bârfe şi scandaluri care să vândă”. De aceea, a ales online-ul și, în loc de scandaluri, să promoveze artişti din muzica românească. „Colaborez cu bloggeri și persoane din online, nu strict din presa tradiţională. Majoritatea îmi sunt prieteni încă de dinainte să mă ocup de artişti; am colaborat aproape cu toţi din şi îmi este foarte uşor”.

Cum să o abordați pe Pyuric?

Dacă mulţi bloggeri se plâng de modul în care sunt abordaţi de PR-iști, Pyuric are o părere mai echilibrată:

„Nu numai bloggerii au probleme cu PR-iștii. Experienţele mele cu ei au fost şi execrabile, şi excelente… Nu îmi place să generalizez. Într-adevar, există PR-iști care nu văd importanţa blogurilor, nu înţeleg diferenţele dintre bloggeri şi jurnalişti, atu-urile bloggerilor, şi atunci au o abordare greșită… Pe de altă parte, există şi PR-iști care ştiu cum să colaboreze³ cât mai bine cu cei din blogosferă şi cu care m-am înţeles foarte bine”.

Şi câteva tips-uri oferite de Pyuric pentru cititorii pr365.ro:

“Mi se pare extrem de importantă documentarea: să citească mai multe despre cine sunt, ce fac, ce am realizat până acum. Am paginile de “About” de pe bloguri bine puse la punct, este îndeajuns să dea un Google Search, nu e mare filozofie… Este de bun simţ să afle mai multe despre mine înainte să mă abordeze şi, cu toate astea, aproape nimeni n-o face. M-au contactat foarte mulţi care ştiau doar că mă ocup de “Monden.info” şi nici măcar n-au intrat să citească mai multe, pur şi simplu au presupus că Monden.info = bârfe, scandaluri… ştiţi voi: monden clasic. Foarte enervant!”

„Pyuric este Cristina, Cristina este Pyuric… Pyuric este porecla mea din clasa 1, vine de la numele meu de familie (ChiPURICi), toată lumea mă ştie aşa, toată lumea îmi spune aşa. Nu este nicio diferenţă între Pyuric şi Cristina”.

Aşa că îi puteţi spune liniştiţi așa cum îi spunem noi toți: Pyuric.

Foto: Valentin-Narcis Sturzu la Callatis 2009

1. Orlando Nicoara preia Monden.info si vrea sa investeasca in continuare in proiecte online – Hotnews.ro
2. RoBlogFest 2008 si RoBlogFest 2009
3. Pe blogul ei, Pyuric a vorbit despre două experienţe de acest gen, cea cu Daily Bussines si cea cu Academia Caţavencu

Navigând spre lumea reală

Cred că sunteți cu toții de acord că  toată lumea are influență. Prin urmare, toată lumea are abilități de organizare și puterea de a-i inspira pe alții.

Mai mult: prin social media totul devine mult mai vizibil. Iar aceasta nu este singura consecință.  Folosind instrumentele și tacticile new media poți construi singur o strategie care să te propulseze în centrul unei comunități online. Iar acțiunile desfășurate acolo își pot „revărsa energiile” spre un caz din lumea reală, spre o acțiune offline.

Un obiectiv care, la prima vedere, pare foarte simplu de atins. Practica nu se dovedește însă la fel de generoasă.  Prin urmare, ce este de făcut?

Guru, file de poveste

Chiar dacă nu mai este nou pentru toată lumea, femonenul social media încă la început de drum. Și, ca în orice început, ai nevoie de cineva – care a străbătut sau chiar a creat o cale – pentru a te iniția în aceeași… practică. Tributul oferit comunităților online pentru această inițiere constă în faptul că, odată ce ai fost introdus în ”rețea” te cam descurci singur, alături de “alți singuri”. Și așa se ramifică drumul „pânzei” despre care vorbeam la început.

La început, un guru are un rol important, un  rol central. Apoi „pânza” crește singură. Firește, rolul unui guru va continua să fie important în ansamblul poveștii. Și, tot firește, nevoia de a avea un guru (în cadrul unei comunități definite sau pe un un domeniu specific) nu va dispărea niciodată. Ce se degradează, în schimb, este poziționarea unor anumiți experți din cadrul unei comunități, a unei mișcării, drept modele de urmat.

Pentru că, se pare că nu mai avem timp pentru așa ceva.  Și pentru că guru nu mai sunt suficienți¹ în crearea unei comunițăți.

În online e mult mai ușor să arzi etape, iar în web 2.0 comunicarea unidirecțională se transformă ușor în conversație, în conexiune. Iar mai apoi, din aproape în aproape, într-o oglindă imperfectă a ceea ce reprezintă o persoană în viața reală.

Influență vs. marketing?

Așa se naște influența, în diferitele ei forme. Empatia ce se creează între indivizi reprezintă unul dintre ingredientele de bază ale unei comunități în care fiecare organizează pe fiecare. Evite și atotcitata Wikipedia sunt doar două exemple. Sau, dacă vreți, forumul FCRP sau offline2.0, un proiect marca pr365ro.

Paulo Fraile² numește această abordare “educație birecțională”, proces în care fiecare se simte profesor și student la un anumit dat. Cei cu mai multă experiență vor căuta să deschidă un dialog mai constructiv, în care să ofere mai mult decât să ceară, și tot acest dialog are în vedere abordarea unei strategii pe termen lung și nu un mod de manipulare și control al maselor.

Prin urmare, tabloul social media ar trebui privit în perspectivă: utilizatorii care sunt activi acum vor fi și în viitor? Fapt care duce cu gândul la abordarea unor strategii care privesc implicarea unui public cât mai larg pe o perioadă cât mai îndelungată. Dar cum determini acest lucru fără a obliga, într-o formă sau alta? Metoda, continuă Paulo Fraile, e să-i faci pe oameni să simtă că participarea lor contribuie  la ”umanizarea” a tot ceea ce îi înconjoară, la a considera gestul lor drept unul  firesc și care îi îmbogățește valoric.

Nu este un lucru străin faptul că, atât în online cât și în offline, este greu să-ți faci populară o idee fără a fi suspectat că urmărește un anumit beneficiu – financiar sau de imagine – nedeclarat. Fapt care nu-i oprește pe oamenii de marketing să gestioneze cu suficient succes loialitatea față de branduri. În social media, însă, „obiectivele nedeclarate” îi determină pe aceeași oameni de marketing să fie sceptici cu privire la un eventual succes.

Faptul că vinzi o idee sau un produs nu te face mai puțin relevant pentru publicul tău. Însă a încerca să faci asta în cadrul unei comunități ce-și crește cauza organic, având ca motivație propria convingere și dorința de a face parte din schimbare socială, este un lucru forțat și care nu rezistă în timp.

1. Gurus Are Not Enough, Ivan Boothe
2. Freire, Paulo, Pedagogy of the Oppressed, Continuum International Publishing Group, New York, 2004, pp. 65–66.

Scrie pe arhiblog despre ce vede în jurul lui, de la evenimente şi aventuri la pescuit până la produse care nu-i plac şi concepţii de viaţă. Dă sfaturi practice pe maibun.ro şi ne face să zâmbim pe resursadefun.ro. În blogosferă se numește Arhi. Iar în buletin, Cetin Ametcea.

Carte de vizită

Mail: admin[la]arhiblog[dot]com; Twitter: @arhi; Linkedin: profil.

Cu sfințenie, despre „cele sfinte”

După propria afirmaţie, între Arhi şi Cetin Ametcea, “omul din spatele slovelor”, nu sunt diferenţe semnificative. Absolvent de Comerţ, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi student în ultimul an la Turism, Universitatea Dimitrie Cantemir din Constanţa, fost Project Manager la Philips România este, din 2007, blogger full-time.

Arhi se autocaracterizează drept „un tip grăsun, jovial, mâncăcios”, care îşi iubeşte „soţia ca pe Dumnezeu”. Și, cum toate „cele sfinte” au o interpretare anume în viziunea lui Arhi, tema religioasă se regăsește și în Decalogul Bloggerului Profesionist, un articol de slavă şi smerenie în faţa Arhi-bloggerului.

Mârlanii 2.0 sunt urmaşii politeţii 1.0

A declarat pentru pr365.ro, îşi atribuie popularitatea online sincerităţii deştepte cu care scrie:

„spun întotdeauna exact ce gândesc, fără rezerve. Desigur, sunt destul de inteligent să fac asta într-un mod plăcut şi atractiv”.

Rugat să-şi exprime părerea privind politeţea în online, Arhi atrage atenţia asupra libertăţii de exprimare:

„Mârlanii 2.0 sunt urmaşii politeţii 1.0, cea în care nu aveai voie să spui «cur» la televizor sau dacă greşeai, erai târât în piaţa publică şi ucis cu mărgăritare lingvistice scoase de academicienii noştri. (…) Nu politeţea este cea care ne va salva, ci adevărul. Chiar dacă doare şi conţine cuvântul «cur» în el.”

Pe cei care depăşesc graniţele bunului simţ îi ignoră „cu un aer superior”, convins că oamenii au tendinţa să îi atace pe cei care se remarcă: „dacă nu te înjură nimeni, înseamnă că nu ai nici un fel de valoare”.

Bloggingul poate fi medicamentul, nu afecţiunea

Într-unul dintre articolele sale, Arhi critică blogurile „rele, acre, doritoare de răzbunări meschine şi justiţii penibile”, care uită să-şi relaxeze şi să-şi distreze cititorii. Iar pentru pr365.ro a declarat că, făcut cu pasiune, bloggingul full-time poate să fie medicamentul, nu afecţiunea:„Migrenele de calculator sunt depăşite de migrenele vieţii de zi cu zi, aşa că pot spune că nici nu le simt.”

Deşi reprezintă 50% dintr-unul dintre cele mai cunoscute cupluri din blogosferă, nu se simte limitat sau cenzurat: „Soţia îmi răspunde la posturile de pe blog rar, doar când consideră ea că am sărit calul. (…) Desigur, ştiu că o să mănânc în oraş o perioadă, iar sexul va deveni un vis de pe Spice Platinum.”

Cum să-l abordați pe Arhi?

Despre reţeta succesului în blogging, crede că „expiră destul de des şi trebuie reinventată de fiecare dată”. Evident, refuză să o împărtăşească pe cea proprie.

În prezent, primeşte atât de multe oferte de campanii, încât este nevoit să aleagă şi să refuze, nedorind să devină „un fel de John Chow”.

„Publisherii şi-au orientat bugetele către zona de online/blog, unde preţurile sunt mult mai mici, iar rezultatele sunt perfect cuantifiabile până la ultimul vizitator unic.”

Pe scurt, Cetin Ametcea scrie sincer, inteligent şi la obiect. Şi pentru că cine se aseamănă, se adună, aşteaptă ca oamenii de PR să-l abordeze fără artificii şi aere. Modelul de introducere ar fi următorul:

„Bună ziua. Mă numesc X. Vă citesc / nu vă citesc. Haideţi să bem o cafea / să dăm un mail / ciripim un telefon, să vorbim despre un proiect de-al meu.”

Simplu şi eficient.

„Gândurile nu ne vin din cărţi, din filme sau din eroii pe care îi avem, ci exprimă pe o pânză de păianjen vibraţiile, stările, dispoziţiile şi temerile noastre… ”

Sunt mulţi care scriu. Pe blog, acolo, în măruntaiele alea de ustensile cu nume ciudate. Şi câţi nu „filozofează”. Cine să fie „de vină” până la urmă, că Adrian Ciubotaru a reuşit, aşa cum însuşi declară, „să aibă parte de câţiva ani de un PR bun şi total nemeritat”?  Și, în cele din urmă, cine este de fapt omul din spatele proiectului tweetika.com?

Carte de vizită

Mail: adrian.ciubotaru[la]gmail[dot]com; Twitter: @adrianciubotaru; Linkedin: profil.

Omul care a devenit “real” în virtual

Mulți spun că Adrian Ciubotaru este un blogger. Şi, cum tot ei spun, totuşi, nu este  un blogger ca toţi ceilalţi. Nu oboseşti citindu-l. Nu te dor ochii de la prea multa înfumurare. Deşi este unul dintre cei mai citiţi. Nu îl vezi apărând la conferinţe, rotind aiurea scaunul, zâmbind arogant şi răspunzând leneş la orice întebare. E un blogger pasionat: de filozofie (pe care a studiat-o în Iaşi, la vreo 200 km de Moineşti, oraşul natal), de cărţi, şi, evident, de online, care „când nu ştie ce să facă, accelerează”.

„E genial, dar inconstant, e curios, dar împrăştiat”, aşa cum el însuşi se descrie. E moldovean, de unde şi atâta melancolie câteodată: „Ieri mi-am agăţat aparatul foto de gât şi-am pierdut jumatate de zi străbătând singur locuri si dealuri nevăzute de ani de zile. Dintr-o dorinţă turistico-afectivă de-a contabiliza schimbările şi permanenţele”.

Dar, mai mult decât atât, e un om care a devenit “real” în virtual, lucru pe care puţini l-au reuşit. Prin eleganţă, umor, căldură, înţelegere, răbdare, chiar dacă în offline se consideră  “un tip nerăbdător, impulsiv şi deloc înţelegător.” E undeva o aură de maturitate, o maturitate pe care o neagă, dar online-ul te fură cu totul, încât ajungi să uiţi cum arătai şi acum câteva minute, în faţa blocului. Dar în online maturitatea se măsoară în cuvinte, şi cuvintele par sfânte la Ciubotaru, de parcă le-ar fi desprins din cartea unui Platon sau a unui Aristotel modern, de parcă s-ar fi născut sub semnul nonşalanţei şi ar fi dăinuit acolo de mic copil, învăţând să citească istoria filozofiei.

Un blogger cu multe cuvinte coapte

Concret: lui Adrian Ciubotaru îi place salata boeuf, iar restaurantul preferat este o pizzerie din Iaşi, pe Copou. Nu îi place de Iliescu şi adoră să citească, e cinefil şi iubeşte internetul, pentru care îi dedică neîntrerupt şi fidel minunatele proiecte tweetika.com și pestrada.info, blogul şi filozofia de gheaţă de pe the chronicle. Iar sub aparenţa calmului, stă un blogger cu multe cuvinte coapte, mai coapte şi mai bogate decât ai multor altor bloggeri.

Are încredere în „PR-ul făcut de profesioniști” și crede în implicarea socială a bloggerilor și oamenilor de pe twitter¹. Sau, altfel spus: dacă ai ai un proiect care vizează implicarea socială, te poți bizui pe ajutorul său.

La el, “comunitatea online românească este la nivelul paşoptist”, având sentimentul că “sunt puţine lucruri bine făcute şi că sunt multe lucruri bune care pot fi făcute pe viitor”.

„E tot filozofie”

Adrian Ciubotaru scrie mult şi scrie cu cap și scrie calm. Chiar şi atunci când critică. Pentru că ştie să îşi aleagă cuvintele. Pentru că a ales să ne facă să îl citim altfel. Pentru că a depăşit clişeele multora, pentru că nu a căzut în patima anonimatului, filozofând. Pentru că ştie să ne atragă atenţia asupra reflecţiilor şi neliniştilor sale, de parcă ar fi ale noastre. Pentru că apare ca un Gheorghidiu a lui Camil Petrescu care ne şopteşte la ureche: ”E tot filozofie…”

1. Două exemple: Oameni, sunteţi extraordinari! și Ţine poveştile copilăriei departe de spital

Răspunzând afirmativ inițiativei noastre, Dragoș Bucurenci a avut amabilitatea de a ne acorda un scurt interviu.

Aştept ca o campanie de PR să mă emoţioneze

D.D.: Ce argumente ar trebui să prezinte un om de PR pentru a te convinge în implicarea într-o campanie ?

Dragoș Bucurenci: Nu ştiu dacă argumentele sunt cea mai bună strategie. Ceea ce aştept de la o campanie de PR este să mă emoţioneze. Dacă reuşeşte, m-a convins. Vezi viralul cu fetele bete pe care le aşteaptă dricul.

D.D.: Ce părere ai despre scopul și utilitatea unei activități de CSR pentru o companie producătoare de ciment?

Dragoș Bucurenci: Nu ştiu activitatea ca să-mi pot da cu părerea. În general, am o părere bună despre orice activitate autentică de CSR.

D.D.: În țări precum România, succesul unei campanii sociale depinde considerabil de notorietatea persoanelor publice implicate. În alte țări, nu este nevoie de un asemenea demers. Visezi la o astfel de atitudine și în țara noastră? Peste cât timp ar putea fi și la noi așa?

Dragoș Bucurenci: Nu ştiu despre ce ţări e vorba, dar în toate ţările pe care le ştiu eu succesul oricărei campanii depinde considerabil de notorietatea persoanelor publice implicate. Star-system-ul nu a fost inventat pe Dâmboviţa.

Criza televiziunilor este una de finanţare, nu de audienţă

D.D.: În comunicarea ta printr-un anumit canal, fie offline, fie online, ai simțit vreodată că povestea ta/ mesajul principal al comunicării tale se pierde din cauza mijlocului de comunicare propriu – zis?

Dragoș Bucurenci: Nu cred că „se pierde” e termenul potrivit, cred că orice medium transformă mesajul, iar asta face parte din firescul procesului de comunicare. Să te aştepţi ca la destinatar mesajul tău să ajungă intact e doar o formă, admit că destul de răspândită, de narcisism.

D.D.: În care domeniu social, dupa cel ecologic, ti-ar placea sa te implici la același nivel cu cel prezent?

Dragoș Bucurenci: Protecţia copiilor. E domeniul în care mi-am început cariera, la 17 ani, ca voluntar „Salvaţi Copiii”, şi îmi doresc să mă întorc cândva la el.

D.D.: Întrucât, în ultima vreme, accentul mass-media s-a mutat din sfera televiziunii în online, ce nișe și-ar menține popularitatea, totuși, în televiziune?

Dragoș Bucurenci: E bine spus „accentul”, pentru că deocamdată doar despre asta vorbim – despre un accent. Criza televiziunilor este una de finanţare, nu de audienţă. Mai multe nu ştiu să-ţi spun, nu am televizor de cinci ani şi nu sunt expert media. Dar intuiţia mea e că Mircea Badea mai are multe vieţi în peptu-i de aramă.

Mi-am dorit dintotdeauna să joc pe o scenă de teatru

D.D.: Cu excepția  visului declarat în presă, și anume, cel de a urma un curs de Creative Writing și de a deveni scriitor, alte aspirații artistice au făcut sau fac obiectul viselor tale ?

Dragoș Bucurenci: Mi-am dorit dintotdeauna să joc pe o scenă de teatru şi am făcut-o acum doi ani, într-un spectacol de amatori regizat de Oana Pellea. Am fost convins că sunt anti-talent la dans, dar am avut ambiţia să învăţ tango acum un an, pentru un dans cu Amalia Enache la Gala Verde (în continuare cred că sunt anti-talent, dar a meritat). Altă ambiţie a fost să învăţ să mânuiesc poi-urile, nişte lanţuri cu flăcări la capete. Mi-a reuşit şi asta, tot la nivel de începător.

D.D.: Chiar dacă la un moment dat alegi să-ți creezi propriul model în viață, pentru a deveni model, la rândul tău,  la început fiecare are o muză inspiratoare. Cine a jucat acest rol pentru tine?

Dragoș Bucurenci: Cred că toată viaţa o să existe oameni în jurul meu la care o să mă raportez ca la nişte mentori. Admiraţia este cea mai eficientă motivaţie pentru auto-îmbunătăţire. Totuşi, ai dreptate, există cineva care a jucat pentru prima dată acest rol şi-i voi rămâne mereu recunoscător pentru că a intervenit cu graţie fondatoare în destinul meu. Este vorba despre Irina Nicolau, cea care a construit, împreună cu Horia Bernea, Muzeul Ţăranului Român. A fost primul om care a crezut necondiţionat în mine. Îi datorez aproape tot din ceea ce sunt azi.

Este unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din România şi cel mai popular din Timişoara. Scrie pe blog din pasiune şi spune că face bani buni din blogging. A început cu pseudonimul “De ce” dintr-o joacă şi a rămas aşa pentru că i se potriveşte de minune. Vorbim astăzi despre Dan-Lucian Ştefancu, omul din spatele blogului deceblog.net.

Carte de vizită

Mail: dan[la]deceblog[dot]net; Twitter: @de_ce; Linkedin: profil.

Jurnalism, WordPress şi simpozioane despre melci. De ce?

Mai multe lucruri despre Dan aflăm din secţiunea “Despre” a blogului personal: “de ce-ul e absolvent (cu 9,50) al facultăţii de jurnalism, Timişoara, licenţiat în blog şi jurnalism online. 24 de ani. Tip deştept, glumeţ, educat şi cult.”

Se ocupă de dezvoltarea de site-uri şi este considerat unul dintre experții eutohtoni în WordPress. A iniţiat mai multe proiecte de-a lungul timpului: decetutorial.net (cu subiecte în principal tehnice), melcilor.ro (blog la care se ocupă de partea de programare) şi tm-99-blog.org (unde organizează comunitatea bloggerilor din Timişoara).

A reuşit să formeze o comunitate locală a bloggerilor, cu întâlniri lunare şi pregăteşte un format de festival de publicitate pentru vestul ţării în acestă toamnă.

De asemenea, spune cu mândrie că a fost sufletul organizării unui simpozion despre melci, pe care îl produce alături de mama sa.

Blogul personal are un trafic de 2000 de vizitatori unici pe zi şi apare primul pe Google la căutarea “blog”. Este un blog cu o regula simplă: “scriu despre orice mă pasionează pe mine pe moment“. Îşi descrie targetul ca fiind format din “tinerii deştepţi şi frumoşi, ca mine. Ultimul sondaj facut arată că reuşesc să-i găsesc.”

„De ce”-ul lui Dan Ștefancu în relația cu PR-iștii

1. Modul de abordare preferat, atunci când vine vorba de promovarea unui produs pe blog-ul său este

“direct, sincer şi de preferinţă scurt.  “Salut, sunt … de la … şi te-am abordat pentru că … Pot să-ţi trimit mai multe detalii?“ Ţin mult la mailurile adresate personal, nu-mi plac cele trimise în masă. Dacă PR-ul nu are timp să-mi trimită un mail personal, nu are de ce să presupună că eu am timp să-l citesc şi să-i şi răspund.”

Email-ul este cea mai bună variantă, pentru că “e simplu, sigur şi privat”, în timp ce telefonul “are şanse minime de a duce undeva. La telefon multă lume se prezintă atât de grăbit, încât nu apuc să reţin nici prenumele, darămite compania pe care o reprezintă.” Un exemplu de colaborare reuşită a fost parteneriatul media încheiat pentru Festivalul de Jazz de la Garana, ediţia 2009, când “din 3 mailuri scurte şi clare am discutat/rezolvat tot ce era de discutat/rezolvat.”

2. Documentarea este foarte importantă. Pentru că, spune el, “mi se pare aiurea să abordezi pe cineva şi să-i spui vorbeşte-mi despre tine”. Așadar, înainte de a-i trimite o propunere, citește-i blogul. „Măcar informativ.”

3. Motivația de a accepta să facă parte dintr-o campanie de promovare diferă de la un blogger la altul. Dan spune că: “pe lângă banii primiti (nu sunt ipocrit să spun că banii nu sunt importanţi), contează să cred în produs. Nu aş putea promova un site sau un produs în care nu cred sau care nu-mi place. Am refuzat destule campanii din cauza asta.” A promovat până acum “de la calculatoare şi laptopuri la tricouri, şi de la telefoane mobile la evenimente.”

4. Adaptarea la mediul online contează atunci când vine vorba de comunicarea cu un blogger. Omul de PR ”trebuie să ştie să se adapteze internetului, adică să nu-mi trimită comunicate de presă sau texte îngrozitor de lungi drept mailuri. Nu-mi trimite un email de 20 de rânduri pentru a-mi spune ceva ce putea fi rezumat în 2 propoziţii şi, în niciun caz, nu-mi trimite un comunicat de presă (şi un ataşament de 5MB) în emailul de abordare.”

5. Nu abuzați. Un ultim sfat important ar fi ca PR-istul “să nu încerce să abuzeze de relaţia deţinută. Bloggerii nu sunt datori PR-iştilor. Daca am stabilit o relaţie la un moment dat, nu înseamnă că voi fi pururea interesat de ce face PR-ul respectiv, mai ales dacă îşi schimbă între timp job-ul.” Şi, pentru ca lucrurile să fie clare, Dan precizează: “nu am ceva cu PR-istele, ci doar cu cele care nu ştiu să-şi facă meseria.”