Cum să integrăm social media în strategia de marketing

Acesta a fost unul din subiectele discuţiilor de la World Blogging Forum, care s-a desfăşurat la Bucureşti zilele trecute şi unde profesionişti în strategii online din Europa şi America au împărtăşit previziunile lor pentru viitorul domeniului. Social media se referă la bloguri şi reţele online ca Youtube (pentru clipuri video) sau Flickr (fotografii), care pot asigura o difuzare virală a informaţiei.

Folosirea Internetului pentru promovarea unei afaceri înseamna ceva mai mult decât a avea un website corporatist, în zilele noastre. Mai exact, trăim în era web 2.0, în care calculatorul şi telefonul mobil cu acces la Internet devin instrumente de comunicare dintre branduri şi consumatori.

Andrea Vascellari, antreprenor din Finlanda, explică cum noii consumatori sunt mult mai informaţi şi au mai mare încredere în alţi utilizatori din aceeaşi reţea decât în organizaţii. Astfel, nu mai funcţionează, ca înainte, sistemul „de sus în jos” în comunicarea organizaţională, ci este mai dificil să captăm atenţia clientului. Cheia este ca liderii de opinie care sunt fani ai produselor noastre să devină „ambasadori ai brandului”, un fel de evanghelişti care răspândesc noutăţi şi opinii.

Cum putem face acest lucru?

Nu este suficient să avem un blog profesionist sau să fim prezenţi pe reţele ca Facebook şi Twitter. Este important ca ceea ce transmitem să reprezinte un conţinut util pentru cititori şi, mai mult, ceea ce îşi doresc ei să citească, nu autopromovare exagerată. Practic, trebuie să ne comportam ca adevăraţi bloggeri, nu ca oameni de PR.

Cum domeniul este nou, nu există practic reţete de succes, ci doar încercări care pot da greş sau nu. Decât să ne fie teama că nu vom avea de la început rezultatele scontate, mai bine experimentăm până descoperim interesele comunităţii care este relevantă pe piaţa unde acţionăm, spune Ritchie Pettauer – un expert austriac în social media.

El este de părere că oamenilor nu le pasă că un blog este comercial atât timp cât există valoare adăugată; deci, bloggerii care sunt sponsorizaţi de un brand sau altul nu trebuie să-şi pună probleme etice în legătura cu produsele pe care le recomandă, atât timp cât cred într-adevăr că sunt bune. În fond, blogurile sunt subiective, fiecare dintre noi poate citi mai multe opinii până se hotărăşte să cumpere un produs.

Loic LeMeur, unul dintre cel mai influenţi oameni din industria online mondială, crede că viitorul aparţine microbloggingului, prin care înţelege Twitter şi Facebook updates. El sfătuieşte antreprenorii să dea o nota personala mesajelor pe care le posteaza în aceste reţele sociale, şi sa împărtăşească mai mult.

Twitter ajută de asemenea la creşterea traficului pe site-ul unei companii, dar şi la găsirea unui job. De altfel, fiecare dintre noi trebuie să-şi întreţină brandul personal: să aibă grijă de reputaţia sa, dar să nu-i fie teama să fie el/ea insuşi/insăşi, lucru subliniat şi de Luca Sartoni, un specialist italian în digital marketing.

Ramon Stoppelenburg, blogger olandez cu renume mondial, dă un sfat tuturor celor care vor să monetizeze utilizarea blogurilor. Este o idee buna să atragem conţinut de la proprii cititori, de la comunitatea care ne urmareste pe Twitter/prietenii de pe Facebook; cu alte cuvinte, să-i facem şi pe ei să beneficieze de acest nou canal mass-media, de exemplu postând clipuri video în care aceştia îşi prezintă părerile.

În final, Dobo Matyas (Ungaria) a scos în evidenţă şi câteva aspecte negative, mai ales cu referire la Europa de Est, şi anume că nu putem schimba radical strategiile clasice cât timp mulţi oameni nu sunt încă conectaţi la Internet. Dar schimbările încep să apară şi în această regiune, concluzia fiind că orice marketer competitiv va trebui să integreze new media în strategia sa de comunicare.

Articol publicat iniţial pe informatiiprofesionale.ro

Carte de vizită

Mail: contact[la]refresh[punct]ro; Twitter: @eCostin; Linkedin: profil.

re: Costin

re:fresh.ro „nu-şi propune să schimbe, să convingă sau să-ţi ofere cele mai proaspete ştiri din internetul românesc, însă îşi manifestă atât intenţia, cât şi necesitatea de a arhiva idei, proiecte, schimbări şi decizii din online, pentru a le dezbate împreună cu tine”. La RoBlogFest refresh.ro a fost numit „acest techcrunch.com al României”. Și pentru că lui eCostin îi plac lucrurile temeinic făcute nu s-a oprit aici:

a creat Re:seminar, extensia în offline a re:fresh.ro, evenimentul pe care eCostin îşi propune să-l organizeze lunar;

a lansat sp2.ro, un serviciu gratuit care te ajută să scurtezi link-urile lungi, serviciu adoptat rapid de către utilizatorii de Twitter din România.

A lansat cu succes primele proiecte online încă 1997. În 2004, cu  indebara.ro, a câştigat locul I la categoria Divertisment în cadrul concursului Internetics, depăşind atunci site-uri precum IQads, carcotasii.ro sau doizece.ro.

Conquistamorella.com i-a adus “presa pe cap” (El Periodico Mediterraneo, Las Provincias, Canal 9, Canal 56, Localia, Radio9, Radio Lom Valencia):

“Indebara.ro m-a învățat ce înseamnă să ţii o comunitate de câteva zeci de mii de persoane şi cum să învăţ din greşeli. Mi-a dat, de asemenea, şi puncte de plecare pentru a putea marketa corect şi pentru a monetiza un proiect asemănător, însă în limba spaniolă, conquistamorella.com”, a declarat eCostin pentru pr365.ro.

Îi place să stea pe internet 24 de ore din 24: “asta ştiu să fac cel mai bine, iar acest lucru o demonstrează proiectele personale, însă şi cele la care particip prin intermediul job-ului de la IBU ProTV”. Firesc, de vreme ce eCostin şi Constantin Cocioabă “sunt unul şi acelaşi. O mică “diferenţă” a survenit în momentul în care am decis să nu mai scriu despre online pe blogul personal şi am lansat refresh.ro”.

Dacă îl întrebi despre ce îi place cel mai mult să scrie pe blogul personal, vei afla că îi place să scrie despre călătorii. Şi speră să înfiinţeze un blog dedicat lor “într-o zi, când o să consider că o să am destui bani să plec într-o călătorie în jurul lumii şi să scriu despre toate minunăţiile acesteia”.

Despre PR-işti numai de bine!

Deși, de la un timp, din ce în ce mai mulţi bloggeri se plâng de modul în care sunt abordaţi de PR-iştii, eCostin are o altă părere:

“Am citit şi eu articolele prin blogosferă, însă am zâmbit pentru că observ o aversitate nejustificată asupra PR-ului prin prisma câtorva persoane care oricum nu sunt definitorii pentru această meserie. S-a ajuns până la încercarea de “reglementare” a modului în care ar trebui să fie abordaţi bloggerii! Foarte funny!”

Și chiar mai mult:

“Despre relaţiile mele personale cu PR-iştii pe care i-am intâlnit în zona de online aş putea să spun doar lucruri bune. Sau cel putin aşa îmi place să cred. Cert este ca aceştia ori mă cunosc din cauza popularităţii în zona industriei online, ori profilele mele online (linkedin, de exemplu) şi paginile “despre” de pe bloguri le-au oferit destule informaţii despre mine încât să nu mă invite să-mi dau cu părerea în timpul vreunei operaţii pe cord deschis la Elias”.

Așa că, dacă vrei să vorbeşti cu el, te sfătuim să-i citeşti cu atenţie refresh.ro și blogul. Iar apoi să îndrăzneşti: de îndată ce va avea timp, îți va răspunde. Și, aproape sigur, tu vei fi cel câștigat.

Zicea cineva că e criză? Şi că e plină România de şomeri? Da! Chiar dacă e criză sau nu, şomerii tot există, iar joburile nu. Iar într-o astfel de situație avem nevoie de toate atu-urile. Inclusiv de acelea pe care ni le oferă social media.

Dar nu numai noi avem probleme de genul acesta. Într-un articol despre folosirea “social media” pentru a-ţi găsi un job, Emily Harris aminteşte faptul că sunt 14.5 milioane de oameni fără loc de muncă în America iar rata de şomaj este de 9.4%. Şi atunci, ce facem ca să nu mai lăsăm cifra asta alarmantă să crească? Ne adaptăm cerinţelor pieţei!

Şi eu imi caut un job

Eu îmi caut un loc de muncă acum. Şi am la dispoziţie două metode de a face acest lucru. Să depun CV-uri pe site-urile de joburi, însoţite de scrisori de intenţie, şi apoi să stau cu ochii pe telefon rugându-mă să sune sau să apelez la internet şi la prietenii pe care îi am pe internet. Cu alte cuvinte, pot apela la “social media”. Merg la evenimente unde pot întâlni oameni din domeniu, discut prin intermediul reţelelor sociale, dau CV-uri direct prietenilor şi mai ales am grijă de profilele mele de pe toate reţelele sociale. Nu ştii niciodată unde te poate vedea un posibil angajator.

Un exemplu foarte bun este dat de către Emily Harris care tocmai a angajat un “social media strategist” în urma unui tweet “@kaimac looking for a social media strategist in NYC, 3 or 5 years of exp, client facing, must be awesome, DM me for details pls”. De trei luni tot dau şi eu astfel de mesaje, în căutarea unui loc de muncă. Deocamdată nu am avut noroc, dar am cunoscut oameni interesanţi, am primit multe sfaturi şi multă speranţă.

Cum să foloseşti “social media”

În continuare, voi discuta despre cele patru tips-uri pe care le putem regăsi în articolul mai sus menţionat:

1. Scrie pe blog

Scrie pe blog pentru ca posibilii angajatori să poată să te cunoască mai bine, să vadă cum scrii, ce îţi place şi mai ales, să descopere astfel cum ar putea să îi ajuţi. Uneori, un blog bine scris te poate ajuta mai mult decât un CV.

Pe de altă parte, este bine să ieşi din carapacea ta şi să îţi faci prezenţa şi pe alte bloguri. Citeşte ce scriu alţii despre domeniul preferat de tine, comentează şi astfel, atrage atenţia asupra ta. Dar trebuie să ai grijă ce şi cum spui, pentru că în online e ca la tribunal: orice spui se poate întoarce împotriva ta.

2. Ciripeşte cu folos pe Twitter

După ce ţi-ai făcut cont pe Twitter, ai grijă să ai profilul completat cu o poză, un link către blogul tău sau pagina ta de prezentare de pe Linkedin şi o scurtă descriere. Apoi începe să urmăreşti oameni din domeniul tău de interes şi intră în discuţie cu ei. Vor ajunge să te cunoască iar tu vei ştii cât mai multe despre compania lor. Astfel, ai şansa să îţi faci prieten un viitor posibil angajator.

3. Foloseşte Linkedin

Cei mai importanţi oameni din profesie sunt pe Linkedin. Acesta a devenit cea mai mare reţea socială de profesionişti, având 44 de milioane de membri din peste 200 de ţări. Cuprinzând atatia profesionisti şi fiind gratis, este normal că din ce în ce mai mulţi angajatori folosesc această platformă pentru a face angajări. Aşa că fă-ţi cont pe Linkedin, completează-ţi cu atenţie profilul, uploadează-ţi CV-ul şi profită de oportunităţile care ţi se oferă!

4. Adaptează-ţi CV-ul la social media

Peste tot în lume sunt foarte multe site-uri de joburi. Sunt şi foarte simplu de folosit: cauţi categoria în care se încadrează jobul dorit, aplici la joburile dorite fie doar cu CV sau şi cu scrisoare de intentie şi gata. Aştepţi. Însa, Emilz Harris ne avertizează că unele dintre aceste joburi nu mai sunt libere sau nici măcar nu au existat vreodată. Şi oricum, majoritatea dintre ele se ocupă prin networking. Astfel că, cea mai bună idee este acea a unui CV adaptat la “social media”, care să arate ca un site în care posibilii angajatori să poată găsi toate informaţiile necesare despre tine. Un exemplu foarte bun este CV-ul lui Dan Shawbel.

Voi ce părere aveţi? Cum a schimbat „social media” piaţa joburilor din România?

(Foto: sursa )

Si pentru ca PR inseamna provocari si evolutie, acum trebuie sa gasesti si  modul in care sa aplici ce ai invatat pentru offline in online.

O injuratura din tastatura e la fel de dura ca una venita din  gura. Bunele manière nu tin cont de mediul in care se aplica. Chiar daca blogul sau contul de twitter iti poate oferi anonimatul, asta nu inseamna ca iti ofera si libertate pentru atacuri. Un client trebuie sa inteleaga ca orice problema personala se rezolva intre cei doi indivzi implicati in privat, nu in curtea browserului.  Chiar daca la « user » apare doar numele unei companii, sa nu uitam ca acel cont este administrat de o persoana care are propriile simpatii sau antipatii.

Mergi acolo unde iti este si publicul. Asa cum nu ai vinde cozi de sapa la Targul de Lux de la Romexpo, nu ai de ce sa ii faci cont de twitter unui client care vinde « doi cai frumosi ». De multe ori mi s-a intamplat sa fiu urmarita pe twitter  de o firma de cosmetice sau de IT care avea zero updateuri si zero persoane interesate de acel cont. Nu am avut nici un interes in a urmari o companie care la momentul in care m-a contactat nu avea absolut nimic sa imi ofere din punct de vedere informational.  Nu crearea unui cont de twitter aduce succes sau vizibilitate unui client, ci mentinerea acestuia.

Gandeste-te ce te deranjeaza in experienta ta din online din viata de zi cu zi. Asa vei sti ce sa eviti. De exemplu, ma deranjeaza un comunicat de presa incomplet. Daca tot faci efortul sa elaborezi un comunicat pentru un eveniment, nu ii soliita destintarului sa faca un efort suplimentar pentru a gasi un formular de inscriere sau o invitatie. Deja posibilitatea ca el a iti citeasca mailul este destul de redusa, nu  vrei sa risti sa fie ignorat din cauza unor informatii incomplete.

In cazul in care contactezi online o persoana cunoscuta in offline, aminteste-i detaliile primei intalniri. Poti sa omiti ca purtai rochia visinie din voal luata din Mall de la reduceri,  sau ca ti-a zambit dupa doua pahare de sampanie. Insa spune-i numele tau complet, evenimentul in cadrul caruia ati participat  si daca este cazul, persoana care v-a facut cunostinta. O abordare de tipul : « Frate, te-am vazut ieri la conferinta, vad ca stii fazele astea cu pr-ul, poate imi zici si mie cum sa fac sa bag publicitate pe blog sa imi sporesc veniturile. Astept mail urgent. Marcel. » nu va primi niciodata raspuns. Sau cel putin, nu unul favorabil.

În continuare, voi aminti câteva greşeli pe care le-am comis sau pe care le-am observat la alţii…

1. Ei bine, nu trebuie să uiţi vreodată că tot ce e postat de tine şi apare pe monitorul unui user poate fi folosit împotriva clientului – deci, indirect, împotriva ta.

2. Orice detaliu poate fi reprezentativ, aşa că nu ai voie să neglijezi ceva în exerciţiul comunicării. Dacă unii se consideră scutiţi de anumite cunoştinţe legate de computer şi informatică, e bine să-ți reamintești că tocmai acestea sunt fundamentale pentru o comunicare eficientă. Nu spune niciodată „asta nu e treaba mea!”, aminteşte-ţi că lucrezi într-o echipă: atenţie la design, accesibilitatea site-ului, optimizarea pentru motoarele de căutare, şamd.

3. După ce ai verificat aspectele tehnice, cum ar fi compatibilitatea cu toate browserele care se folosesc în mod curent, începi să pui conţinutul. Nu scrie ceva ca să fie scris, doar pentru că aşa fac toţi! Textele trebuie pregătite cu atenţie şi editate de un proofreader care se va asigura că nu s-au strecurat greşeli. Imaginile trebuie să fie şi ele alese cu grija, este inutil să menţionez că o fotografie dreptunghiulară nu trebuie forţată într-un format pătratic…

4. Sigur că este important ca mesajul în sine să fie coerent şi convingător, dar nu este suficient. Forma, forma, şi iar forma! Printre greşelile frecvente pe care le fac comunicatorii slabi în online se numără: utilizarea unui limbaj artistic, scrierea de fraze încâlcite în paragrafe lungi, impresia că utilizatorii de new media au timp şi chef să citească articole kilometrice, etc.

5. În final, cea mai mare greşeala e lipsa de responsabilitate. Mai târziu, dacă îţi va fi criticată munca, pentru că nu ai trafic/comentarii/followers/fans, vei avea tendinţa să cauţi scuze: nu am avut timp, nu au fost bani suficienţi…Scuze care nu interesează pe nimeni, pentru că până la urma Internetul este o resursă generoasă pentru orice comunicator inteligent.

Potrivit acesteia, operatorii telecom ar urma să plătească periodic o anumită sumă, pentru a acoperi un pachet de articole editate de presa generalistă sau politică. Astfel, furnizorilor de servicii Internet (Orange, SFR, Free, Bouygues Telecom, numeric) și-ar taxa lunar abonaţii cu un supliment de câțiva euro. Detaliile proiectului nu au fost deocamdată definitivate, dar ideea este cea a implementării unui sistem de remunerare prin click-uri, care să ia în calcul și durata de consultare a articolului respectiv și dimensiunile sale electronice. Deocamdată nu e clar dacă o astfel de taxă ar putea fi obligatorie pentru utilizatori.

Alternative cu plată

Internauții se vor dovedi greu de convins, în condițiile în care studiile recente arată că majoritatea nu par dispuși să dea bani informațiile pe care le-au avut vreme îndelungată pe gratis. Până la definitivarea licenței globale, alternativele de toate tipurile se înmulţesc. Spre exemplu, Lekiosque.fr propune abonamente la diverse reviste şi ziare, în format PDF, iar operatorul Orange mizează pe agregatorul 2424actu.fr (un fel de Google News în franceză) și pe informaţiile cu plată de pe site-ul Slate.fr, care la rândul său utilizează serviciile AFP.

Auto-concurență?

Indiferent de opinia lor, analiștii nu exclud posibilitatea ca executivul parizian să legifereze un impozit pe acces la internet, aplicat într-o primă etapă așa-numitelor edițiilor premium. Francezii au lansat în octombrie 2008 o dezbatere națională despre starea presei, recunoscând oficial că aceasta e în recesiune și se impune sprijinirea sa de către autorități. Iar președintele Nicholas Sarkozy și-a exprimat deja fără echivoc punctul de vedere. Acesta s-a arătat în defavoarea conceptului de presă gratuită, și chiar s-a arătat surprins că site-urile marilor cotidiene postează materiale de arhivă, apărute anterior contra cost în edițiile tipărite.”Astfel, ziarele își creează singure concurenţă pentru nimic”, a concluzionat șeful statului.

1. De ce ați ales online-ul (Internetul) ca domeniu de activitate? Ce vă atrage cel mai mult la acest canal de comunicare?

Eu, personal, pentru că nu mă văd făcând altceva decât aproape de presă. Am studiat jurnalismul la Cluj și Bucuresti și lucrez în mass-media din 2000. Am avut o pauză de doi ani în care nu am făcut pe ziaristul, ci pe PR-ul ziariștilor, la ProTV. Iar online-ul de la Pro TV înseamnă înainte de toate să fii un bun jurnalist pentru că cele mai importante site-uri ale noastre sunt de presă (sport.ro, stirileprotv.ro).
Ca să înțelegi mai bine ce vreau să zic, uite un link de pe blogul meu http://www.therobi.com/

2. Cum este online-ul românesc comparativ cu cel internațional? Ce caracteristici distincte are?

Diferențele sunt de volum (audiente și bani) și de experiență. Nu vreau să fac comparații forțate, România – UK sau România – SUA, pentru că ele sunt dezarmante cam în orice industrie, dar pot să-ți dau un exemplu de la niște colegi de companie (CME) din Slovenia. Pe ei, 9/11 și nebunia mediatică de atunci i-a prins cu un site (www.24ur.com) căruia nu i-au crapat serverele, cu echipă dedicată, cu breaking news etc. Cam la același nivel, principalele companii media din România au început să se miște prin 2005-2006. De aici diferența. Avem de sărit rapid niște etape!

3. Cât de receptiv este publicul românesc, incluzând aici și companiile, la online și rețelele de socializare?

Românii sunt, în genere, receptivi la tot ce ține de prezent, după multe decenii în care am fost cam izolati de restul lumii. E o sete imensă, însă până la un consum masiv de online mai e nevoie de infrastructură. Dacă doar 1/3 din populație își permite un abonament de internet sau are acces la rețele (în mediul rural încă e un vis, în mare parte), atunci mai avem nevoie de puțin timp pentru a discuta despre „românii” ca majoritate.
Cât despre rețelele de socializare, cifrele dovedesc că Hi5, Facebook și Twitter au sau au avut un ritm destul de alert de creștere.

4. În contextul actual al crizei mondiale, care va mai dura după cum apreciază specialiștii, cum credeți că va evolua mediul online? Va fi în detrimentul mass mediei tradiționale?

Online-ul va depăși repede volumele de bani și audiență ale radioului, peste câțiva ani și ziarele și, posibil, la un moment dat, și televiziunea. Însă cred că lumea pune greșit accentul și vorbește foarte mult despre bătălia dintre media, TV vs online, de exemplu, când, de fapt, în multe cazuri – și al nostru e cel mai cunoscut din România – brandurile se adaptează tehnologiei și devin cross-media.
Pe termen lung, pentru multe dintre companii, nu contează pe ce media se adună mai mulți consumatori, atât timp cât ei le consumă brandul (și prețul plătit de advertiseri e unul „corect”). Exemplele din curtea noastră sunt concludente: stirileprotv.ro sunt lider în online-ul românesc (zona news) și lideri pe TV, sport.ro (lideri pe TV, sport și locul 2 în online). La urma urmei, ProTV e compania care comunică, investește și încearcă să scoată profit, indiferent de bătălia între media.

5. Credeți că rețelele sociale ca Facebook vor ajunge să substituie paginile de companie/ brand, dat fiind faptul că este mult mai ieftin să creezi o astfel de pagină și că acest tip de platforme oferă o mai mare interactivitate cu publicul?

Nu cred în asta deloc. Fiecare companie care vrea să performeze are nevoie de propria strategie de comunicare online, de propriile idei și servicii, de propria dinamică, lucruri care nu pot fi puse într-un template (chiar dacă Facebook ar oferi cu sutele). Sigur, cabinetul stomatologic al mătușii ar putea apela la așa ceva, dar nu companii medii sau mari.

6. Cum arată pentru Dvs. o campanie online reușită? Ce vă atrage și ce nu la o campanie online? Ne puteți da un exemplu de campanie online bună/ eficientă (eventual din România) și un exemplu de campanie nereușită/ ineficientă?

Noi, la ProTV, suntem dependenți de cifre și audiență, de aceea țintim locul 1 pe piață ca și trafic. Așa că nu considerăm eficientă o campanie cu audiență moderată, dar care e mai „mișto”, „cool” etc. Eficiența înseamnă pentru noi – și cred că ar trebui să însemne pentru toată lumea – trafic mare. Două exemple făcute de noi:

1. Una mai quality: „Petiția Stop torturării animalelor!” (Protv.ro, toamna lui 2007): 350.000 de semnături în 4 săptămâni, trafic crescut cu 10-20.000 vizitatori unici pe zi pe site.
2. Una mai tabloidă: „Țară, țară, vrem fundașe” (sport.ro, primavara lui 2009): aducerea a 250.000 vizitatori unici noi, pe lângă cei care veneau oricum datorită reînceperii campionatelor de fotbal (februarie vs ianuarie 2009) și locul 1 în România pe site-urile de sport pentru acea lună. Plus pentru martie, apropierea la doar 1% sub lider, în condițiile în care nu beneficiam de drepturile online pentru campionatul României, cea mai importantă proprietate online din România (în general, clasamentul e 1. gsp.ro, 2. sport.ro, 3. prosport.ro).

3. Dintre cele mai slabe: „Fata de 10” de pe procinema.ro. Chiar dacă am reușit să aducem pe final un surplus de trafic (în ultimele zile de votare), nu am reușit să convingem fete din țară să se filmeze și să posteze clipul, deși am avut super sprijin de la TV și un premiu bun („tu ne prezinți filmul serii, în fiecare seară timp de o lună). În medie, am primit cam 2 clipuri pe săptămână, vreme de 6 luni, ceea ce e infim față de așteptările noastre. Am reînvățat că românii sunt mai pasivi pe produs conținut („filmează-te în timp ce dansezi/ cânți”!) și că sunt activi doar când e vorba să pună pe net ceva ce deja au făcut („poze din concediu”).

Internet. Web 2.0. PR. Marketing. Advertising.  Iată cele mai folosite cuvinte ale secolului XXI. Orice activitate se rezumă la ele. Munceşti prin internet, cumperi prin internet, comunici prin internet. Orice descoperire, orice ştire şi orice produs cultural apare întâi pe internet şi apoi în ziare sau pe scenă.

Mi se întamplă din ce în ce mai des să mă întreb ce ar face omenirea fără internet; în definitiv, parcă e mai important decât omenirea în sine. Ce s-ar întampla dacă mâine ar cădea netu’?

În primă fază, specialiştii s-ar agita să îl repare. Isteric, şi-ar pune toate cunoştinţele la bătaie pentru a remedia problema. Ar folosi frenetic trabălşutul, dar fără rezultat. PR-ul ar da telepatic comunicate de presă pentru a diminua panica. Advertising-ul ar face spoturi şi printuri pentru folosirea telefonului.

Următoarea fază ar revolta: a căzut netu’! Şi noi ce facem acum? Ar începe greve, revolte şi manifestări violente, pancarte „noi vrem net”, „reparaţi internetul!!!”, „Fară net, nu exişti”.

În ultimă fază, resemnarea. Elevii şi studenţii s-ar duce la bibliotecă pentru referate, clienţii băncilor ar rămâne doar cei din cartier, oamenii şi-ar plăti facturile la ghişeu, tinerii şi-ar face o viaţă în offline, doamnele de la căi ferate ar da acelaşi loc în tren de două ori (oricum se întâmplă…), cinematografele ar fi pline, casele de discuri ar fi mai bogate şi lumea ar citi mai mult.

Oare s-ar mai putea obişnui omenirea fără internet? S-ar putea lumea obişnui cu imaginea proprie în loc de cea PR-izată? Ar putea oamenii să discute faţă-n faţă şi nu pe net? Ar putea oamenii să îşi facă un brand personal şi în offline? Ar putea oamenii să critice (a se citi „înjura”) drept în faţă şi nu pe blog ca un erou al anonimatului? Poate că da, lumea ar reînvăţa simplitatea. Sau opusul ei, depinde cum priveşti problema.

Chiar dacă şi eu, ca şi mulţi alţii, sunt dependentă de net şi unde mă duc caut wireless, mă gândesc ce aş face dacă de mâine ar trebui să mă limitez la telefon. Refuz să recunosc, dar internetul e parte din mine. Şi sunt din ce în ce mai convinsă că îi dăm prea mare importanţă.

Până la urmă, vorba unei amice, „progresăm şi uităm să fim fericiţi”. Tu ce ai face dacă mâine ar cădea netul?