Zicea cineva că e criză? Şi că e plină România de şomeri? Da! Chiar dacă e criză sau nu, şomerii tot există, iar joburile nu. Iar într-o astfel de situație avem nevoie de toate atu-urile. Inclusiv de acelea pe care ni le oferă social media.

Dar nu numai noi avem probleme de genul acesta. Într-un articol despre folosirea “social media” pentru a-ţi găsi un job, Emily Harris aminteşte faptul că sunt 14.5 milioane de oameni fără loc de muncă în America iar rata de şomaj este de 9.4%. Şi atunci, ce facem ca să nu mai lăsăm cifra asta alarmantă să crească? Ne adaptăm cerinţelor pieţei!

Şi eu imi caut un job

Eu îmi caut un loc de muncă acum. Şi am la dispoziţie două metode de a face acest lucru. Să depun CV-uri pe site-urile de joburi, însoţite de scrisori de intenţie, şi apoi să stau cu ochii pe telefon rugându-mă să sune sau să apelez la internet şi la prietenii pe care îi am pe internet. Cu alte cuvinte, pot apela la “social media”. Merg la evenimente unde pot întâlni oameni din domeniu, discut prin intermediul reţelelor sociale, dau CV-uri direct prietenilor şi mai ales am grijă de profilele mele de pe toate reţelele sociale. Nu ştii niciodată unde te poate vedea un posibil angajator.

Un exemplu foarte bun este dat de către Emily Harris care tocmai a angajat un “social media strategist” în urma unui tweet “@kaimac looking for a social media strategist in NYC, 3 or 5 years of exp, client facing, must be awesome, DM me for details pls”. De trei luni tot dau şi eu astfel de mesaje, în căutarea unui loc de muncă. Deocamdată nu am avut noroc, dar am cunoscut oameni interesanţi, am primit multe sfaturi şi multă speranţă.

Cum să foloseşti “social media”

În continuare, voi discuta despre cele patru tips-uri pe care le putem regăsi în articolul mai sus menţionat:

1. Scrie pe blog

Scrie pe blog pentru ca posibilii angajatori să poată să te cunoască mai bine, să vadă cum scrii, ce îţi place şi mai ales, să descopere astfel cum ar putea să îi ajuţi. Uneori, un blog bine scris te poate ajuta mai mult decât un CV.

Pe de altă parte, este bine să ieşi din carapacea ta şi să îţi faci prezenţa şi pe alte bloguri. Citeşte ce scriu alţii despre domeniul preferat de tine, comentează şi astfel, atrage atenţia asupra ta. Dar trebuie să ai grijă ce şi cum spui, pentru că în online e ca la tribunal: orice spui se poate întoarce împotriva ta.

2. Ciripeşte cu folos pe Twitter

După ce ţi-ai făcut cont pe Twitter, ai grijă să ai profilul completat cu o poză, un link către blogul tău sau pagina ta de prezentare de pe Linkedin şi o scurtă descriere. Apoi începe să urmăreşti oameni din domeniul tău de interes şi intră în discuţie cu ei. Vor ajunge să te cunoască iar tu vei ştii cât mai multe despre compania lor. Astfel, ai şansa să îţi faci prieten un viitor posibil angajator.

3. Foloseşte Linkedin

Cei mai importanţi oameni din profesie sunt pe Linkedin. Acesta a devenit cea mai mare reţea socială de profesionişti, având 44 de milioane de membri din peste 200 de ţări. Cuprinzând atatia profesionisti şi fiind gratis, este normal că din ce în ce mai mulţi angajatori folosesc această platformă pentru a face angajări. Aşa că fă-ţi cont pe Linkedin, completează-ţi cu atenţie profilul, uploadează-ţi CV-ul şi profită de oportunităţile care ţi se oferă!

4. Adaptează-ţi CV-ul la social media

Peste tot în lume sunt foarte multe site-uri de joburi. Sunt şi foarte simplu de folosit: cauţi categoria în care se încadrează jobul dorit, aplici la joburile dorite fie doar cu CV sau şi cu scrisoare de intentie şi gata. Aştepţi. Însa, Emilz Harris ne avertizează că unele dintre aceste joburi nu mai sunt libere sau nici măcar nu au existat vreodată. Şi oricum, majoritatea dintre ele se ocupă prin networking. Astfel că, cea mai bună idee este acea a unui CV adaptat la “social media”, care să arate ca un site în care posibilii angajatori să poată găsi toate informaţiile necesare despre tine. Un exemplu foarte bun este CV-ul lui Dan Shawbel.

Voi ce părere aveţi? Cum a schimbat „social media” piaţa joburilor din România?

(Foto: sursa )

Ei, cum fu?

Bine, fată! Am ratat toţi concetrul Madonna pentru treaba asta, dar zău că a meritat! Eu, cel puţin, m-am trezit în mijlocul unor oameni interesanţi rău! Am avut parte de lecţii de viaţă la un pahar, sau, după caz, o zacuscă (să-ţi fie de bine, Ionuţ!).

Cândva, pe la al 3-lea rând de bere, mi-am adus aminte că în comunicare e foarte important să ştii să asculţi. Şi aici am avut ce asculta! Prindeam cu voie bună din zbor ideile. Despre una dintre ele o să auziţi cât de curând.

Nici nu ştiu când s-a făcut atât de târziu încât devenise devreme, şi mă gândesc că ăsta e doar un preview la Offline 2.0. Întâlnirea a fost mult mai utilă decât orice şedinţă online, am aflat lucruri pe care numai prin “viu grai” le poţi afla şi simţi în acelaşi timp. Am descoperit oamenii din spatele pozelor, articolelor, oamenii cu care am petrecut ore peste ore discutând virtual. Şi aşa am aflat că, de fapt, calităţile lor se accentuează când îi vezi pe bune.

Printre alte activităţi am avut şi un interviu pentru job ad-hoc, precum şi o exemplificare instant de PR reuşit (mulţumim Copolovici).

De prezenţa cui ne-am bucurat?

- Silviu, reprezentând stagiul I

- Noi, cei din stagiul II: Andreea, Bogdan, Ligia, Mihai şi eu

- din stagiul III: Andrei și Ştefania. În plus, ni s-au alăturat Viorel Copolovici, Ionuţ Tudor și Horia, iar Sorin a fost cel care a găsit “mixul ăsta bun”.

Ce să mai zic? Trebuia să fiţi acolo:). Da, aşa-i, era “private party”. Dar de Offline 2.0 să nu ziceţi că nu v-am zis!

Bogdan Theodor Olteanu este în prezent PR Director Millenium Communications, după 4 ani de mass-media (Tineretul Liber, ARPress şi Cotidianul, România Liberă), alţi câţiva de campanii electorale (Isărescu, PNTCD, ApR, PSD),  PR-ist pe proiecte cu finanţare externă(Phare şi Banca Mondială), marketing sportiv şi antreprenoriat.

Alexandra Bombiţă: Văzut din afară (şi uneori chiar şi din industriile conexe advertising, jurnalism etc.), PR-ul este fie departamentul de fete drăguţe şi frumos îmbrăcate, departament care înghite bugete fabuloase, fie o activitate lipsită de substanţă. Altfel spus, un fel de moft. De unde această imagine?

Bogdan Theodor Olteanu: Citeşte articolul ăsta: http://bto.ro/?p=417. Nu fac asta din prezumţiozitate, ci pentru că nu are sens să repet ideile de acolo. Bugete fabuloase? Ha-ha!

Alexandra Bombiţă: Mulţi tineri aleg, uneori în necunoştinţă de cauză, să îşi construiască o carieră în PR. În 2009, PR-ul este un trend. Care este, după părerea dvs., motivul?

Bogdan Theodor Olteanu: Sună cool. Party-uri, vedete, mărci premium. Te tragi cu Esca şi Dobrovolschi de şireturi (apropos, eu nu îi cunosc personal). Le trece după ce lucrează pe primul detergent. Care mai rămâne după înseamnă că ştie ce vrea.

Alexandra Bombiţă: Care sunt greşelile majore pe care le face PR-istul român?

Bogdan Theodor Olteanu: PR-istul român (ce spun acum are toate defectele unei generalizări) crede  că PR=Media Relations. Iar oamenii de marketing vor să discute cu oameni care ştiu marketing.

Alexandra Bombiţă: De-a lungul anilor, aţi lucrat în mass-media, în campanii electorale şi aţi fost antreprenor. În ce măsură v-au ajutat aceste experienţe în actvitatea de PR de azi? Şi în ce măsură credeţi că un tânăr ar trebui să treacă şi prin alte domenii apropiate, înainte de a face PR?

Bogdan Theodor Olteanu: Nu cred că există o reţetă. Probabil că jurnalismul este cea mai bună şcoală pentru un PR-ist, din foarte multe motive. Dar orice alt traseu poate fi la fel de bun dacă eşti talentat.

Alexandra Bombiţă: Unde se opreşte jurnalismul şi începe PR-ul? (expl: Care e diferenţa dintre jurnalism şi PR? Când te “transformi” din jurnalist în PR-ist?)

Bogdan Theodor Olteanu: Atunci când ai mai multi şefi. Ca jurnalist ai doi: şeful şi publicul. Ca PR-ist, trei: clientul, publicul şi jurnalistul. A se trata “şefi” ca o metaforă.

Alexandra Bombiţă: O bună parte din electorat nu citeşte bloguri, nu are cont de facebook şi nu a auzit de twitter. Credeţi că PR-ul românesc este pregătit pentru Web 2.0.?

Bogdan Theodor Olteanu: Probabil că nu. Probabil că şi o parte din cei care spun că fac Web 2.0 sunt nepregătiţi pentru Web 2.0.

Alexandra Bombiţă: De la ATL şi BTL s-a trecut la TTL. Apoi a urmat 360° Communication sau comunicare integrată. Ce credeţi că urmează?

Bogdan Theodor Olteanu: O altă denumire trademark pentru un proces vechi de când lumea:  să încerci să îţi transmiţi mesajul/mesajele prin toate punctele de contact disponibile.

- Auzi, da’ tu ce meserie ai?”,

- Măi… nu aş putea să îţi spun exact. Mă ocup de probleme de comunicare.

- Bun, da’ cum se cheamă asta în nomenclator?

- …

Pentru că experienţa mea în domeniul PR-ului se limitează la a-i spune tatălui „Tati… mi s-a stricat telefonul. Trebuie să îmi iau altul” sau „Mami, de Crăciun ia-mi şi mie… adică zi-i lu Moşu să îmi ia, ca să îti fac şi ţie o plăcere…” şi alte tehnici primitive şi intuitive, mai bine îmi motivez alegerea de a studia „Comunicare si PR” cu tot bagajul lor de cunoştinţe.

În primul rând, pentru că nu ştiu ce aş fi putut să fac altceva. Inginer? În bucătăria matematicii şi a fizicii mai mult am încurcat. Economist? Ştiu un singur lucru despre cifre şi bani: să fie mari şi să fie mulţi. Şi să am unde îi cheltui. Medic? Nu am har. Am trac şi rău de înălţime, deci nici magician sau astronaut nu pot fi.

În al doilea rând, pentru că… sunt un om al oamenilor. Sunt mereu în mijlocul lor, sunt iubită sau urâtă, dar mereu în mijlocul oamenilor. Scriu despre ei, îi observ, îi critic şi îi judec. În plus, cele trei personalităţi care sălăşluiesc în corpul meu (Bărbatul, Femeia şi Oaia Colorată) fac PR între ele. Deci, meseria de comunicator şi piarist mi se potriveşte mănuşă.

Pe de altă parte, iau PR-ul ca pe o provocare: sunt un om timid, mă fâstâcesc şi replica genială apare abia după ce momentul s-a consumat şi nu mai e nevoie. Uneori, când mă alint, cred că am legături metafizice cu Cicero.

În încercarea de a desluşi mirajul relaţiilor publice, m-am înscris la o facultate de profil. Şi nu îmi pare rău. Am învaţat teorie, am studiat despre etică şi alţi demoni, am analizat practica altora şi acum a venit momentul să ies de la stână şi să mă bag în gura lupilor să văd ce se întâmplă. Poate îi conving prin tehnici şi ponturi de PR să treacă la iarbă şi rădăcini…

Astăzi vreau să îţi explic de ce îmi place la nebunie domeniul relaţiilor publice. Sigur, vei spune: uite alt nebun. Îţi confirm pe această cale că sunt nebun, nebun după acest domeniu de activitate. Lasă-mă, totuşi, să îţi expun motivele nebuniei mele şi poate vei înţelege.

Să începem cu începutul. Care este diferenţa între PR (relaţii publice) şi relaţii cu publicul? Deşi ambele satisfac nevoia de informare a publicului, cele două o îndeplinesc pe căi diferite. Departamentele de relaţii cu publicul oferă informaţii punctuale: care este programul unui anumit departament, care este programul unui director etc., la cererea unei persoane interesate. PR-ul în schimb înseamnă comunicare, comunicare cu mass-media, cu publicul, cu angajaţii, cu acţionarii etc.

Putem spune că PR-ul este esenţial în crearea şi definirea unui brand,  câştigarea unei pieţe comerciale, creşterea vânzărilor sau a notorietăţii unei persoane.

Părăsind această scurtă prezentare a domeniului, vreau să îţi spun ce înseamnă pentru mine o zi „liniştită” de muncă.

08.00: ajung la muncă şi citesc ştirile până la, cel mai târziu, 09.00 – când deja pot spune că am realizat monitorizarea presei.

09.00-12.00: răspund solicitărilor venite din partea ziariştilor: informaţii despre organizaţie, interviuri etc.

12.00-17.00: încerc să stabilesc noi parteneriate media sau noi căi de diseminare a informaţiilor despre organizaţie.

17.15: am ieşit pe uşa biroului.

Poţi să stai liniştit, aceste zile sunt extrem de rare. De obicei, ora 19.00 este ora plecării.

Comunicarea… Aceasta este cheia unui bun PR-ist. Să-ţi placă să comunici. Şi mie îmi place la nebunie să comunic cu alţi oameni, să îmi fac cunoştinţe, să organizez diverse evenimente (lansare de produse, conferinţe naţionale, seminarii etc).

Îmi place să simt oboseala dinaintea unui eveniment la care ai muncit enorm şi satisfacţia pe care o ai după finalizarea acestuia. Îmi place nebunia din timpul realizării din punct de vedere grafic a materialelor de prezentare sau a bannerelor. Îmi place să alerg. Îmi place faptul că pot observa schimbările intervenite în activitatea organizaţiei din care fac parte, în urma muncii depuse de către mine. Greu de descris în cuvinte cât de frumos este să fii PR-ist. Dar, îţi voi arăta câteva imagini care sper că te vor convinge.

Un lucru e clar. Dacă nu îţi place să comunici, atunci poţi să te gândeşti la alta meserie. PR-ul nu este de tine.

Poza: Eric (a.k.a. Hervé)