Aşa cum era anunţat ne-am întâlnit pentru a socializa. Am început destul de stângaci: noi între noi, cei care ne cunoşteam, cei care eram deja prieteni.

Dar nu asta era ideea! Astfel a fost luată situaţia de coarne şi oamenii îmbiaţi mai cu binişorul, mai cu forţa (vă rugăm să citiţi pizza şi bere, pentru cei care erau cu maşina suc şi apă plată) la discuţii.

S-avorbit serios despre vreme, soarele de afară, femei, bărbaţi, de ce îi iubim dar ei de ce ne iubesc, proiecte, vise, speranţe, dezamăgiri, iluzii ajungând în final la deziluzii.

Să nu ne întristăm prea repede totuşi. Atmosfera a fost condimentată din plin de cei de la Pizza Hut cu ketchup picant şi muzică bună iar pe alocuri cu bancuri şi poante cu şi fără Bulă.

S-a comunicat mult sperăm că a fost cu folos iar apoi s-a lăsat cu un mini after-party de excepţie!

Pe subiect au mai scris: Ştefania, Ligia, Simona, Sorin,  Nihasa, Piticu, Swamp, Victor, Cristian, Gabi, Andrei.

Din observaţiile personale am remarcat că în România copiilor nu li se mai pun in faţă jucăriile, ci calculatorul, conectat bineînţeles la internet. Ba mai mult, daca puştiul/puştoaica vrea sa iasă in evidenţa, sa fie “cool”, are propriul lui/ei laptop. Si cu toate astea intr-un alt articol scria că mai puţin de 34% dintre români folosesc internetul. Imi pare rău dragă Uniune Europeană, dar nu te cred!

Poveştile au fost inlocuite uşor de Counter Strike, papuşile Barbie de pozele de pe hi-5, jocurile în faţa blocului cu discuţii interminabile pe messenger. Deci, noi facem cunoştinţă cu internetul incă din pruncie. De aceea m-am gândit că acele concluzii, trase de către studiul de caz facut in Marea Britanie, sunt aplicabile şi la noi.

De asemenea, am observat că in ultimul timp reţele sociale ca facebook sau twitter coptează din ce in ce mai mulţi utilizatori. Ca să nu mai zic de hi5, dar el reprezintă un studiu aparte. Ba mai mult, in cazul in care se intamplă ca una din reţele sa intalnească ceva probleme tehnice, utilizatorii nu sunt deloc răbdători.

E mai uşor oare sa ne deschidem in faţa unor străini, in faţa unor fotografii in spatele cărora, de cele mai multe ori, nu ai de unde sa ştii cine se află ? Nu cumva devenim vulnerabili ?

Eu, personal, mi-am făcut prieteni pe twitter sau linkedin. Mulţi, aşa imi place sa cred, insă am incercat sa nu mă limitez niciodată la prietenia pe online ci am continuat sa o duc şi pe offline, să o concretizez. Astfel, am cui să cer ajutor cand vine vorba de proiecte sau de job, să râd şi să glumesc. Pentru că înainte sa îmi destăinui visele, trebuie sa ştiu pe mâna cui le incredinţez.

Voi? Cum îmbinati online-ul cu offline-ul?

Constantin Cocioabă (aka eCostin) și-a început activitatea pe Internet în ’97. În prezent este IBU Project Manager la ProTv și se ocupă de reFresh.ro – site care, după cum spune și Costin, nu își propune să să schimbe, să convingă sau să ofere cele mai proaspete știri din online, ci are intenția de a arhiva idei, proiecte, schimbări și decizii pentru a le dezbate împreună cu cititorii. De asemenea, eCostin se mai ocupă și de extensia reFresh.ro în offline, reseminar.ro și sp2.ro – un site util amatorilor de twitter.

Si, daca tot am pomenit de twitter: interviul care urmeaza mi-a fost acordat tocmai prin intermediul acestei platforme.

@Bombina În secţiunea România, trezeşte-te! a blogului dvs., vorbiţi despre societate. Speraţi să să schimbaţi ceva?

@eCostin Da, pentru ca multi romani gandesc haotic. Daca schimb 1 persoana inseamna ca sectiunea aceea si-a atins scopul.

@Bombina Care consideraţi că este rolul refresh.ro în mediul online românesc?

@eCostin Avem nevoie sa ordonam corect verbele a cunoaste si a utiliza. In plus e nevoie si de infomare obiectiva si documentata

@Bombina Ce înseamnă „cotribuţie” la refresh.ro şi cine poate participa la dezvoltarea proiectului?

@eCostin Daca exista pasionati si vor sa scrie pe refresh.ro nu ramane decat sa ma contacteze. (cred ca la asta te refereai)

@Bombina Sunteţi cunoscut mai ales în mediul online. De ce aţi ales ca Re:Seminar să se desfăşoare în offline?

@eCostin Pentru a aduce profesionisti in domeniu, pentru discutii “la cald” pe subiecte clare si pentru networking.

@Bombina Cât de important este mediul online pentru un PR-ist? Se poate face PR fără web 2.0?

@eCostin Probabil e la fel de important ca pentru toata lumea. Cred ca depinde si la ce face PR

@Bombina Un concept la modă este Brand-ul Personal. Cât de important este el pentru un om de comunicare?

@eCostin Depinde unde vrea sa ajunga. Banuiesc ca brand-ul personal al PR-istului il “creste” munca lui efectiva in industrie

@Bombina Daca pentru o perioada (o saptamana/ o luna) online-ul ar fi nefunctional, cu ce v-ati ocupa?

@eCostin Cu reparatia lui

@Bombina Ok . Multumesc frumos!

Capacitatea umană de comunicare este cea care alimentează însăşi nevoia de comunicare. Cu cât apar mai multe posibilităţi de interacţiune, cu atât mai mult vom vrea să ţinem pasul cu cei din jur. Timp de zeci de ani, până recent, Internet-ul a oferit mijloace de comunicare individuală, unu la unu, sau în masă. Odată cu intrarea în scenă a Web 2.0, masa a început să poată relaţiona cu ea însăşi. Twitter este cel mai popular exponent al acestui concept – cu o simpla căutare, oricine îşi poate semna apartenenţa la un grup. Oricât de bine ar suna această inovaţie, trebuie spus că nu doar tehnologia trebuie îmbunătăţită, ci mai ales oamenii care au creat-o.

Reticenţa românilor de a vorbi, practic, Internet-ului, dorinţa noastră de a şti cui ne adresăm şi în ce scop ne aduce avantaje paradoxale. La noi, Web 2.0 este în faza pionieratului. Românii care intră astăzi pe Twitter încă sunt early-adopters. Totuşi, aceşti deschizători de drumuri virtuale au acces la o bază de date, uzuri şi instrucţiuni pentru acest mediu. Avem avantajul că, atunci când hi5 va aminti de Myspace-ul de peste ocean, atunci când majoritatea românilor cu acces la Internet va decide că messengerul e plictisitor sau că pot salva hârtie păstrând CV-ul pe LinkedIn, va fi cineva dincolo de “graniţă” să îi îndrume. Izolationismul tipic pentru începuturi este evitat prin existenţa unor lideri recunoscuţi care pot facilita integrarea noilor veniţi (diferenţa dintre un trend-setter aflat la început şi unul ajuns la maturitate este foarte mare).

Şi totuşi, ce se întâmplă până când Web 2.0 devine Mediul de Comunicare în România? Conform unui studiu recent al lui @manafu, se pare că Twitter va trebui să mai aştepte, pentru că majoritatea celor care folosesc serviciile de micro-blogging sunt deja la curent cu Web 2.0. Prin urmare, putem doar să ne pregătim să facem faţă valurilor de reclame gratis, de mici Obama autohtoni şi, pe termen lung, de pierderea statutului de a patra putere în stat a presei tradiţionale. Deocamdată, însă, putem doar să învăţăm de la vestici. Ca întotdeauna.

Sursa foto.

Diana Tusa

Lumea politică este peste tot o parte integrantă a vieţii oamenilor. Ceea ce diferă în general, şi ne desparte de ţările vestice, este gradul de integrare al online-ului în lumea politică. Comunicarea în scopuri politice prin intermediul blogurilor sau reţelelor de socializare este redusă la minim.

În condiţiile în care sunt milioane de români online, în fiecare zi, foarte puţini politicieni îşi construiesc o carte de vizită virtuală prin intermediul blogurilor şi socializării online. Am avut plăcerea să discut într-un interviu cu Diana Tuşa, una dintre persoanele care au ales să îmbine comunicarea tradiţională cu expunerea pe blog pentru a intra în contact cu oamenii pe care îi reprezintă (aici este interviul întreg). În cursul discuţiei despre internetul politic şi valoarea interacţiunilor online, tânăra parlamentar spune că promovarea prin intermediului blogului este o prioritate secundară, iar networking se face şi mai greu, având în minte majoritatea reprezentaţilor. După părerea dânsei, marile probleme pe care comunicarea online trebuie să le învingă pentru a deveni o armă decisivă sunt timpul pe care oamenii sunt dispuşi să îl investească, răspândirea acestei metode şi lipsa comunicării non şi meta-verbale.

Se pare că, într-adevăr, România nu este pregătită de o campanie Obama. În urma unui sondaj online la care au răspuns 350 de americani şi 250 de români, toţi utilizatori ai simulatorului social şi politic eRepublik, a rezultat nu doar că americanii, în general, au o părere mai bună despre atmosfera politică din ţara lor decât noi despre a noastră, dar mai ales că expunerea românilor la un mediu online construit în jurul experienţei politice are efecte surprinzătoare. Utilizatorii activi ai site-ului menţionat au o părere mult mai proastă despre politica românească decât noii-veniţi, în timp ce la americani, efectul este invers.

Întrebarea care se pune, firesc, este cât de folositor este, de fapt, PR-ul politic online şi dacă poate depăşi mesajele electorale, de exemplu, emise prin metode tradiţionale. Faptul că nu există încă o “blogopolitică” şi că, după spusele Dianei Tuşa, principala diferenţă dintre comunicarea faţă în faţă şi cea online este numărul de înjurături primite, ne îndreptăţeşte să credem că uneltele politice ale social media vor mai trebui tocite până să fie folosite şi receptionate corect.

Sursa foto

Şi totuşi realitatea ne contrazice aşteptările, aşa cum explică chiar un adolescent: Matthew Robson, stagiarul în vârstă de numai 15 ani de la Morgan Stanley, al cărui raport legat de consumul media al tinerilor a provocat discuţii aprinse în urma publicării. TV-ul nu este abandonat în favoarea noilor tentaţii din online, arată Robson, dar adolescenţii au devenit mai selectivi cu programele vizionate şi adeseori aleg să urmărească emisiunile preferate în streaming live pe Internet sau înregistrate în sistem DVR. Radioul clasic cedează locul versiunilor online (precum Last.fm), care permit alcătuirea unui playlist propriu, în timp ce ziarele pierd teren vertiginos, singurele “supravieţuitoare” fiind tabloidele (cu un format uşor de parcurs) şi cele distribuite gratuit.

În ceea ce priveşte Internetul, Robson indică printre preferatele adolescenţilor site-urile de socializare (cu precădere Facebook), portalurile cu conţinut video (precum YouTube) ori reţelele de file sharing, ce permit descărcarea de muzică şi filme. De un tratament aparte “beneficiază” însă Twitter, una din apariţiile recente în peisajul new media. Platforma de microblogging lansată în vara anului 2006 a suscitat iniţial interesul adolescenţilor, însă a sfârşit prin a fi abandonată în favoarea altor comunităţi – unul din principalele motive fiind acela că e o reţea de “urmăritori” e relativ dificil de construit (şi la ce bun să scrii dacă nu te citeşte nimeni), un altul fiind costurile implicate de publicarea mesajelor prin intermediul SMS-urilor trimise de pe telefon.

Nici în România Twitter nu stă mai bine la capitolul popularitate în rândul adolescenţilor: conform unui sondaj realizat în luna februarie a acestui an de Cristian Manafu, doar 7.2% din “twiteriştii” români au sub 18 ani, în timp ce 75% se încadrează la categoria de vârstă 21-30 ani. Disproporţia se păstrează şi în cazul Facebook, unde trendul crescător nu s-a reflectat corespunzător în rândul utilizatorilor foarte tineri – doar 4000 din cei circa 65000 de useri înregistraţi în luna februarie 2009 având sub 18 ani. Audienţa de teenageri români este concentrată în principal pe Hi5 (suntem a 5-a ţară din lume în materie de utilizatori ai reţelei), unde principala forma de interacţiune constă în comentariile la imaginile încărcate de alţi useri, iar socializarea se rezumă deseori la adăugarea de noi “prieteni” – în fapt străini cu care nu vei schimba niciodată mai mult de câteva cuvinte. Yahoo Messenger şi site-urile de torenţi vin să întregească peisajul online preferat de adolescenţii de la noi, orientaţi mai puţin către networking şi consolidarea unor legături deja existente din viaţa reală cât spre întâlniri online şi downloaduri ilegale.